VIDEO Constantin Budescu, execuție senzațională la antrenament

Constantin Budescu, execuție senzațională la antrenament Superliga

Constantin Budescu (35 de ani) se află la Gloria Buzău din iulie 2024.

Cotat la 250.000 de euro de site-urile de specialitate, fotbalistul a venit la Buzău liber de contract de la Farul Constanța. Budescu are contract cu Gloria până la finele actualei stagiuni.

Constantin Budescu, execuție senzațională la antrenament

Decarul a postat pe rețelele sociale un videoclip de la unul dintre antrenamentele lui Eugen Neagoe. Budescu și-a așezat mingea pe un con și, de la aproape 50 de metri, a zguduit bara transversală!

”Haide, lasă-te! 300”, a strigat Budescu către jucătorul aflat la poartă. Iar în secțiunea de comentarii, fotbalistul a scris: ”300 de flotări”. Cel mai probabil, a fost un mic pariu făcut între jucătorii Buzăului pe care Budescu l-a câștigat trăsnind transversala de la o asemenea distanță.

Budescu: ”Nu mă descurc!”

Constantin Budescu a fost atacantul central în meciul cu Oțelul Galați (1-2). După meci, fotbalistul spunea că speră să se regleze problema accidentărilor la club și să revină la mijlocul terenului. 

”Greu. Din păcate, am pierdut. Asta e. Mergem mai departe. Mâine-poimâine jucăm iar. Nu am intrat bine. Prima repriză a fost proastă. Am reușit să egalăm cu șansă. A doua repriză a fost echilibrată, dar am încasat gol. De acolo s-a cam terminat. 

Dacă înainte pierdeam și jucam fotbal, acum am și pierdut și nici nu am jucat nimic.

Nu avem deocamdată atacant. Matos are ceva probleme și a trebuit să joc acolo, la fel ca în meciul trecut. Sperăm să găsim un atacant și să plec din poziția asta, că nici nu prea-mi place și nici nu mă descurc”, puncta Constantin Budescu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!