Dinamo a început play-off-ul cu un eșec clar pe terenul lui CFR Cluj, scor 1-3. Echipa lui Zeljko Kopic pregătește acum derby-ul cu FCSB, de pe Arena Națională, programat duminică, de la ora 20:30.
Cristi Borcea, înainte de Dinamo - FCSB: "Va fi un derby echilibrat și trebuie să profităm de accidentările lor"
Cristi Borcea (55 de ani), fostul conducător de la Dinamo, este de părere că FCSB are cel mai bun lot din Superlgia și este favorită la titlu, însă anticipează un derby echilibrat și un meci mare din partea portarului Alexandru Roșca.
"Trebuie să profităm de accidentările celor de la FCSB. Cred că Roșca va face un meci mare. Este un portar care a crescut foarte mult. Foarte important va fi pentru noi Boateng, dacă se va putea recupera.
Cred că va fi un derby echilibrat. Nu va mai fi acea discrepanță mare în care FCSB să domine din toate punctele de vedere.
Lupta la titlu e foarte strânsă. Eu spun că toate echipele au șanse să câștige. Ca lot, cel mai bun este al lui FCSB, dar eu spun că CFR și Craiova au echipe foarte puternice. Dacă noi câștigăm acum, îi băgăm în degringoladă", a spus Cristi Borcea, într-un interviu pentru PRO TV.
Cristi Borcea: "Dinamo se va bate la titlu după ce iese din insovență"
Borcea crede că Dinamo se poate lupta la titlu cu șanse reale începând din sezonul următor, după ce clubul ar urma să iasă din insolvență.
"Eu cred că după ce iese din insolvență. Să sperăm că de la anul, cu 5-6 jucători noi, se va bate la campionat.
Au în spate Renovatio, un brand puternic și niște oameni serioși. Ați văzut că Nicolescu mai mult tace și face. A învățat foarte mult din greșeli și Dinamo este pe un drum bun. Trebuie să recunoaștem. N-are rost să-i criticăm", a mai spus Borcea.