Succesul Șepcilor Roșii, venit într-un meci în care trupa lui Dan Petrescu a dominat în totalitate, schimbă dinamica play-off-ului după etapa a doua, iar preconizata luptă în trei pentru titlul de campioană se transformă într-o bătălie în patru, cu "studenții" venind la egalitate cu concitadina și la doar trei puncte în urma FCSB-ului și Universității Craiova.
• Ce lasă în spate al treilea derby clujean câștigat de Sabău în fața lui Petrescu în acest sezon?
Schimbarea de optică a lui Sabău
După victorii cu 3-2 ale Universității Cluj în ambele meciuri din sezonul regular, derby-ul din play-off promitea la rândul său spectacol, în principal pentru că CFR-ul era pe val, putea egala FCSB și Univ. Craiova în fruntea clasamentului și o victorie în sufrageria rivalei ar fi scos echipa lui Sabău definitiv din calculele pentru titlul. Iar prima observație trebuie să se lege de modul în care Ioan Ovidiu Sabău, proaspăt "prelungit", a ales să abordeze meciul în fața propriilor spectatori.
U Cluj a renunțat la partitura clasică din acest sezon, nu a mai ieșit la o bătaie parte în parte cu adversarul, "Moțul" a preferat să lase posesia și construcția jocului în grija lui Dan Petrescu, iar accidentarea lui Van der Werff, introducerea lui Codrea și coborârea lui Artean ca stoper, survenite devreme, au tăiat și mai mult din și așa puținul elan ofensiv al gazdelor.
Logic, mijlocul CFR-ului a stat mai sus, Djokovic, Păun, Fică și Korenica au avut mult mai multe mingi de jucat decât Nistor și Thiam și ocaziile au apărut la poarta lui Gertmonas: șuturi periculoase ale lui Munteanu (min. 6 și 31), o altă șansă la o reluare nefericită (13) a aceluiași tânăr atacant și o execuție periculoasă a lui Fică (27), peste poartă de pe marginea careului mare.
Calmi, ajutați de experiența unui sezon în care au jucat mult împreună, dar conștienți de forța ofensivă a adversarului, jucătorii lui U Cluj au început să absoarbă ușor-ușor presiunea, au citit mai ușor schemele ofensive ale rivalilor și au mai avut emoții, în prima repriză, doar la un moment în care CFR-iștii au cerut un penalty pentru un presupus henț al lui Artean în propriul careu.
Hindrich și gafa care poate întoarce un sezon
Punctul de inflexiune al partidei de la Cluj-Napoca a venit aproape de pauză, în minutul 43, când CFR-ul adunase deja foarte multe încercări la poarta lui Gertmonas, U ieșise rar din propria jumătate și ajunsese doar întâmplător în apropierea porții adverse. Liber în poziție bună, Macalou, elementul-surpriză al lui Sabău pentru acest meci, a încercat poarta, l-a prins pe Hindrich neconcentrat, tânărul goalkeeper a scăpat mingea în față, iar Blănuță și-a îndeplinit datoria de vârf și a împins balonul în plasă. 1-0 nedrept în comparație cu ce s-a jucat, afirmație susținută de cele nouă șuturi spre poartă date de CFR în prima parte și de cele doar două ale gazdelor.
Dar golul a venit cum nu se poate mai prost, clișeul că un astfel de moment înaintea pauzei te va destabiliza funcționând și de această dată. La 1-0, cu 20.000 de fani în spate, lui Sabău nu-i rămânea decât să betoneze tranșeele de apărare în partea a doua, să vâneze contraatacuri când acestea se vor ivi și să încerce să mențină scorul cât mai adânc în meci, pentru a crea o stare de irascibilitate, dată de scurgerea timpului, în sânul unui adversar care știa că a fost mai bun în prima parte, dar care intra în dezavantaj înaintea ultimelor 45 de minute.
Petrescu, incapabil de reacție. Ofensiva CFR-ului, pe minus
Cu simțul dezvoltat al unui tactician care știa că trebuie să surprindă cu ceva, Petrescu a mizat pe kosovarul Emerllahu în locul lui Djokovic pentru mai multă viteză la mijlocul terenului, dar și pe Abeid în locul lui Graovac în dreapta liniei defensive, pentru o presiune suplimentară la Chipciu, avertizat cu cartonaș galben în prima repriză.
Din nou logic, CFR a ieșit "înfierbântată" de la vestiare, a turat motoarele în căutarea unui prim gol care să-i permită să spere la o victorie, dar Abeid (50) nu l-a putut păcăli pe excelentul Gertmonas și același goalkeeper a intervenit bine la o deviere a lui Kamara (52) după un șut mai degrabă ratat al lui Fică. Marea ocazie a reprizei a venit mai mult din hazard, un șut violent al lui Rocha (54) care a întâlnit bara transversală, iar golgheterul Louis Munteanu (66) nu a găsit timingul perfect pentru a trimite în poartă, cu capul, o centrare a lui Korenica din corner.
Cu o jumătate de oră înainte de final, "Bursucul" a renunțat la rapidul și destabilizantul Kamara pentru a-i face loc lui Postolachi, însă grupul compact pus de Sabău în fața lui Gertmonas a rezistat unor ultime 30 de minute în care cea mai mare șansă i-a aparținut stoperului Bolgado (87), apărut liber la o centrare a lui Korenica, dar incapabil să trimită mingea pe spațiul porții.
Cu 62 de procente în dreptul posesiei, 21 de șuturi spre poartă, opt pe poartă și patru mari ocazii ratate, CFR-ul a căzut pradă nervilor pe finalul unui derby în care Masoero a știut să-și provoace adversarii și să întrerupă jocul, iar experiența unor jucători precum Artean și Chipciu a făcut imposibil un forcing al feroviarilor în minutele de prelungire. Un al treilea derby pierdut consecutiv de Dan Petrescu, incapabil să vină cu ceva nou pentru a revitaliza o ofensivă căreia Sabău a știut să-i neutralizeze gurile de foc.