Dinamo a deschis scorul în minutul 24 prin Stipe Perica, însă FCSB a restabilit egalitatea chiar înaite de pauză grație reușitei lui David Miculescu după un corner. Golul decisiv i-a aparținut lui Baba Alhassan, care a marcat cu un șut splendid de la distanță, în minutul 85.
După fluierul final, jucătorii de la FCSB au mers la galerie pentru a sărbători succesul cu Dinamo, alături de ei aflându-se, online, și Florinel Coman, așa cum se poate observa în imaginile postate pe rețelele de socializare.
Ce a avut de spus Baba Alhassan după ce a marcat golul victoriei
Mijlocașul de la FCSB a mărturisit că avea nevoie de această reușită pentru a căpăta mai multă încredere, explicând și că este fericit, pentru că a contribuit la obținerea unei victorii importante pentru echipa sa.
"Aș vrea să te transmit Eid Mubarak tuturor musulmanilor din lume. Împotriva lui Dinamo e frumos să marchezi, ai încredere mare când marchezi cu echipe bune. Dar golul a fost ceva deosebit. Nu era o opțiune să pasez, deci am zis că trebuie să trag. Toate meciurile din play-off sunt grele.
Ați văzut ce greu a fost cu Dinamo. Dinamo a avut mulți fani. Când joacă acasă se simte presiunea lor. Și noi avem avantaj mare când jucăm cu fanii noștri în tribune. Mi-au zis colegii să arăt tricoul suporterilor după gol.
În acel moment nu avem opţiunea de a pasa, aşa că am încercat să şutez. Au fost fericiţi pentru mine (n.r. coehcipieri). Da, aveam nevoie de acest gol pentru încrederea mea.
Toată lumea avea nevoie de acest gol, dar eu aveam mare nevoie de el. Aveam nevoie de puncte, e un gol pentru noi şi pentru fani", a explicat jucătorul.