În locul tradiționalelor scandări și coregrafii spectaculoase, peluza giuleșteană a rămas tăcută preț de 20 de minute în prima repriză a partidei.
Fanii alb-vișinii au ales să protesteze astfel ca reacție la declarațiile recente ale acționarului minoritar Victor Angelescu, care s-a arătat deranjat de suspendările primite de club din cauza incidentelor din tribune. În semn de răspuns, ultrașii rapidiști au renunțat la susținerea vocală, afișând un banner cu mesajul sugestiv: "E mai bine așa?".
Giuleștenii traversează o perioadă dificilă, cu rezultate oscilante în play-off-ul Ligii 1, iar această ruptură între fani și conducere ar putea adânci și mai mult problemele clubului.
Metalul Buzău - Rapid, în sferturile Cupei României
Echipa pregătită de Marius Șumudică vine după eșecul din primul eșalon al României cu Universitatea Craiova, scor 1-2, din a doua etapă a play-off-ului.
De cealaltă parte, Metalul nu a mai câștigat de șase etape. Trupa lui Vali Stan a consemnat trei eșecuri consecutive în eșalonul secund: 1-2 vs. Bihor, 0-2 vs. Reșița și 1-3 vs. FCU Craiova.
În cupă, Metalul a câștigat Grupa B cu 7 puncte (2 victorii, 1 egal, 0 înfrângeri), în timp ce Rapid a încheiat pe locul doi grupa A cu 6 puncte (2 victorii, 1 înfrângere).
Singura echipă calificată deja în semifinalele Cupei României este Farul Constanța. Echipa pregătită de Gică Hagi a învins-o marți seară pe Unirea Alba Iulia cu 3-0 la Ovidiu.