CFR Cluj a fost echipa mai bună în prima repriză și a intrat în avantaj la pauză, scor 2-0, datorită golurilor marcate de Kamara și Korenica, în minutele 22 și 44.

Universitatea Craiova a dezamăgit în prima parte a meciului din Gruia, iar fostul mare stelist Gabi Balint a fost nemilos cu trupa pregătită de Mirel Rădoi.

Gabi Balint nu i-a menajat pe olteni

"Nu mă așteptam, mă așteptam să fie mai echilibrat. A fost echilibrat, dar CFR Cluj a obținut maximum din puțin.

Craiova a obținut nimic din nimic, cam asta ar fi sinteza a ceea ce s-a întâmplat în prima repriză", a spus Gabi Balint, potrivit Digisport.

Potrivit Sofascore, Universitatea Craiova a avut mai mult posesia în prima repriză, 61% din timp, față de 39% cât a avut CFR Cluj. Cu toate acestea, echipa lui Dan Petrescu a reușit să fie mai eficientă în fața porții, marcând două goluri din cinci șuturi la poartă.

Fiecare portar a avut câte o intervenție decisivă, iar la cornere a fost egalitate, 3-3. A fost echilibru și la loviturele libere: ardelenii au beneficiat de nouă faze fixe, în timp ce oltenii de opt.