George Pușcaș i-a nimerit pe italieni: ”Excelent!”

George Pușcaș i-a nimerit pe italieni: ”Excelent!” Superliga

George Pușcaș (27 de ani) s-a înțeles cu Bari în această perioadă de mercato.

Internaționalul român a fost trimis sub formă de împrumut de la Genoa la Bari pentru restul actualei stagiuni. Pentru Pușcaș e a doua aventură în echipamentul lui Bari, după ce a mai fost legitimat la clubul respectiv în perioada august 2015 - iunie 2016.

George Pușcaș i-a nimerit pe italieni: ”Excelent!”

Massimiliano Busellato, fost jucător la Bari în perioada iulie 2017 - august 2018, a vorbit despre transferul lui George Pușcaș și a subliniat faptul că mutarea românului la club e o lovitură pentru italieni.

De asemenea, Busellato are și o îndoială cu privire la transferul internaționalului român. Fostul jucător al lui Bari a avut o remarcă la adresa stării fizice a lui George Pușcaș.

”Pușcaș este un jucător excelent pentru Serie B, este unul dintre cei mai puternici atacanți din campionat. Părerea mea e că Pușcaș e un transfer mare. Am o singură îndoială. 

Trebuie să înțelegem dacă este bine fizic și dacă va putea face ceea ce a arătat în trecut”, a spus Massimiliano Busellato, potrivit tuttobari.com.

George Pușcaș a bifat deja două apariții în echipamentul lui Bari în această stagiune. A evoluat o jumătate de oră în remiza cu Ascoli, scor 2-2, și o oră întreagă în eșecul cu Reggiana, 0-2.

La ce echipe a mai fost legitimat George Pușcaș

Produs de Liberty Oradea, George Pușcaș a fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Bihor Oradea, Inter U19, Inter, Bari, Benevento, Novara, US Palermo, Reading, Pisa și Genoa.

Atacantul și-a făcut debutul la echipa națională de fotbal a României în mai 2018, la 22 de ani și o lună, moment în care selecționer era Cosmin Contra. 39 de convocări a înregistrat de atunci Pușcaș, timp în care a reușit să marcheze 11 goluri.

SONDAJUL ZILEI
Cine se califică în semifinalele UEFA Champions League?
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!