FCSB a jucat pe Arena Națională duminică seară din postura de echipă oaspete împotriva Rapidului. La capătul celor 90 de minute, tabela de marcaj a indicat 0-0, iar cele două cluburi au împărțit punctele.
Gigi Becali e dur: fotbalistul de la FCSB care ”face greșeli și ne nenorocește”
Vlad Chiricheș a început ca închizător derby-ul cu Rapid. Doar că după o jumătate de oră scursă din meci, Joyskim Dawa a văzut două cartonașe galbene de la ”centralul” Radu Petrescu și a fost, în consecință, eliminat.
Chiricheș a fost, ulterior, nevoit să se retrage în centrul defensivei.
Gigi Becali, patronul lui FCSB, susține că Vlad Chiricheș face greșeli și că nu trebuie să mai joace în compartimentul defensiv niciodată la gruparea roș-albastră.
”Face greșeli, ne nenorocește! N-are ce să caute fundaș central. (n.r. Nu va mai juca în apărare?) Nu, nu.
Cum să driblezi, mă, în trei metri? Trei metri era distanța față de poartă! Cum să driblezi?”, a spus Becali la Fanatik.
Rapid - FCSB 0-0
După 29 de etape, Rapid se află pe locul 6 cu 46 de puncte. 11 victorii, 13 rezultate de egalitate și cinci eșecuri a consemnat formația dirijată de Marius Șumudică.
FCSB, în schimb, e prima clasată cu 53 de puncte. După 29 de runde, trupa lui Elias Charalambous a bifat 14 victorii, la care s-au adăugat 11 remize și patru înfrângeri.