Dinamo a deschis scorul în minutul 24 prin Stipe Perica, dar roș-albaștrii au egalat pe finalul primei reprize prin David Miculescu. Golul victoriei i-a aparținut lui Baba Alhassan în minutul 85.
Gigi Becali: ”Cisotti e cel mai bun, dar nu va mai juca niciodată acolo!”
Gigi Becali a afirmat în numeroase rânduri că Juri Cisotti este noul său jucător preferat de la FCSB. Impresionat de efortul depus de italian în timpul meciurilor, patronul roș-albaștrilor spunea chiar că Cisotti l-a depășit în topul său personal pe Darius Olaru.
Cu toate asteaa, în derby-ul cu Dinamo, Cisotti nu l-a mai impresionat. Motivul? Randamentul dat de italian în fața apărării nu a fost cel așteptat de finanțator. Așadar, Becali a anunțat că Cisotti nu va mai juca niciodată la închidere.
”Nu că a fost greu, a fost foarte, foarte greu. Cum să nu mă tem? Aveam patru jucători lipsă, eram decimați. Fără Șut, acolo… Aia e piesa…
Noi am controlat jocul, dar am controlat haotic, din valoarea jucătorilor, la centru nu era în regulă. Cisotti e cel mai bun din România, dar trebuie să joace în ăia trei, stânga, dreapta sau în spatele atacantului, n-o să mai joace niciodată acolo la închidere”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport