Munteanu a reușit o dublă în victoria clară obținută de CFR Cluj pe terenul celor de la UTA Arad, scor 4-1. Formația din Gruia a urcat pe primul loc, la egalitate de puncte cu FCSB, dar cu un golaveraj mai bun.
Louis Munteanu: "Eu zic că am mai multă răbdare cu mine, nu mă mai enervez la fiecare fază"
La interviul de după joc, Louis Munteanu și-a explicat forma excelentă și a spus ce anume a schimbat în ultima perioadă.
"Suntem fericiți pentru această victorie, o victorie foarte importantă care ne duce pe primul loc. Sperăm să fim și la finalul campionatului tot acolo pentru că arătăm din ce în ce mai bine.
Noi sperăm să fim și la finalul sezonului pe primul loc. Într-adevăr, am avut unele meciuri în care dădeam gol și primeam imediat ori pe final, iar de multe ori am făcut egal. Sper să continuăm acum cu victorii și să rămânem acolo până la final.
Nu s-a întâmplat nimic special. Eu zic că am mai multă răbdare cu mine, nu mă mai enervez la fiecare fază. Nu sunt perfect și pot să mai greșesc și eu. Eu cred că asta, pentru că nu mă mai enervez, nu mai dau din mâini, cum zice lumea pe la televizor. Am răbdare și mă bat pentru orice minge, cum spune Mister. Nu vreau să dau gol neapărat, ci să-mi ajut echipa cu atitudinea mea și tot ce se poate.
De asta am venit la o echipă de tradiție, o echipă care știe să câștige campionate. Sperăm ca în play-off să facem meciuri cât mai bune", a spus Louis Munteanu.
Clasament golgheteri Superliga
- 1. Louis Munteanu (16 goluri)
- 2. Alexandru Mitriță (12 goluri)
- 3. Daniel Bîrligea (12 goluri)
- 4. Astrit Selmani (11 goluri)
- 5. Dan Nistor (10 goluri)