Gloria Buzău a mers pe „rețeta eșecului“, în acest sezon. Începând cu faptul că a schimbat antrenorii ca pe șosete – a abordat campionatul cu Andrei Prepeliță, apoi l-a adus pe Eugen Neagoe pentru ca, într-un final, să apeleze la Ilie Stan -, și continuând cu formarea unui lot în care indolentul de Constantin Budescu (36 de ani) a avut statut de star, deși e „retras“ de câțiva ani.

Și, firește, cu astfel de greșeli, eșecul a fost garantat. Nu degeaba Gloria Buzău ocupa ultimul loc al clasamentului, în momentul în care a fost instalat Ilie Stan pe bancă, pe 12 martie. Noul antrenor, fără să aibă vreo „baghetă magică“, a „resuscitat“ imediat o echipă aflată în „moarte clinică“. Cum? Punând piciorul în prag și aducând disciplina în cadrul lotului.

Prima decizie importantă a lui Ilie Stan a fost excluderea lui Constantin Budescu din lot. Și, chiar dacă fotbalistul cu multe kilograme în plus a „mârâit“, după cum sport.ro a arătat aici, antrenorul buzoienilor l-a pus repede la punct.

Deocamdată, în primele sale trei meciuri la Gloria Buzău, Ilie Stan a strâns șase puncte. Au fost două victorii cu Sepsi (2-1) și cu Hermannstadt (2-0) și o înfrângere, acasă, cu Oțelul (0-2). În dialog cu Fanatik,Iliesta“ și-a explicat succesul imediat, la Buzău, deși această formație părea a fi resemnată până la venirea tehnicianului de 57 de ani.

A trebuit să lucrez la capitolul disciplină, pentru că, înainte să vin eu, era fiecare de capul lui, fiecare făcea doar ce voia el! N-a fost ușor să-i pun pe drumul corect. Ce-i drept, nici condițiile de pregătire nu sunt cine știe ce, ne antrenăm pe unde putem, lumea nu știe! Am pierdut, acasă, cu Oțelul pentru că terenul nostru e foarte prost. La Sfântu Gheorghe și la Sibiu, am dat de terenuri bune, am putut să punem mingea jos și să construim“, a explicat Ilie Stan.

De remarcat că declarația sa, referitoare la debandada găsită la Buzău, îl vizează pe Constantin Budescu, un fotbalist recunoscut pentru actele sale de indisciplină. 

Deși Gloria Buzău ocupă, deocamdată, locul 9 din 10 în play-out, unul care duce direct în „B“, antrenorul visează la salvarea de la retrogradare.

Dacă mai am o speranță, de ce să nu ne legăm de ea? Vine partida de acasă cu Iașiul, un meci de șase puncte, dacă învingem, suntem acolo. Putem scăpa! Vreau să-i văd pe oficiali mai mult la stadion, mai aproape de jucători, vreau să văd publicul cât mai numeros în tribune“, a spus Ilie Stan.