Vechea arenă a celor de la Farul Constanța a fost demolată în vara anului 2023, iar timp de aproape doi ani proiectul a fost blocat de probleme birocratice.
În cursul zilei de joi, 3 aprilie, Primăria Constanța a anunțat, prin intemerdiul unui comunicat oficial, că toate avizele necesare vor fi obținute în această săptămână, iar construcția va intra în linie dreaptă.
Potrivit proiectului, stadionul "Gheorghe Hagi" va avea o capacitate de 18.200 de locuri. Inițial s-a zvonit că noua arenă ar putea fi gata în sezonul 2026-2027, dar având în vedere că lucrările au fost suspendate pentru o bună perioadă de timp, cel mai probabil termenul se va amâna.
Începe construirea stadionului din Constanța
„Emiterea avizelor sau acordurilor pentru construcția noului stadion nu este în sarcina Primăriei municipiului Constanța. Acestea sunt emise de alte autorități de la nivel local în baza certificatului de urbanism.
Municipalitatea a depus documentații către toate instituțiile abilitate pentru emiterea avizelor, în cursul acestei săptămâni urmând să fie obținute toate avizele.
În luna martie au fost finalizate lucrările pentru întocmirea studiului geotehnic, în vederea identificării celei mai bune soluției pentru fundații.
Realizarea studiului geotehnic este necesară pentru obținerea autorizației de construire. În acest moment, proiectantul lucrării elaborează documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire.
După finalizarea acesteia se va emite autorizația de construire. Ulterior va demara construirea propriu-zisă a noului stadion, lucrările fiind coordonate și finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții”, a transmis Primăria Constanța.