După ce a pregătit toate grupele de juniori ale celor de la Inter Milano și a refuzat propunerea celor de la Ajax Amsterdam, fostul fundaș al echipei naționale a ajuns pe lista celor de la Parma, echipa lui Dennis Man și Valentin Mihăilă.
Parma l-a demis pe Fabio Pecchia, iar pe lista conducerii au ajuns patru nume de antrenori. Pe lângă Cristi Chivu, printre opțiuni s-ar mai număra Andrea Pirlo, Dadvide Ballardini și Igor Tudor.
Cristi Chivu, favorit să preia Parma!
Publicația parmatoday.it scrie că fostul internațional român are cele mai mari șanse să fie noul antrenor al Parmei. Acesta ar avea ”pe masă” un contract valabil până în vară, cu opțiune de prelungire până în 2026, cel mai probabil dacă echipa se va salva de la retrogradare.
”Chivu nu are constrângeri și este mai ușor de angajat. El ar putea fi cel care va relansa ambițiile Parmei”, scriu jurnaliștii italieni.
Dacă va prelua Parma, Chivu va avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Echipa are 20 de puncte și este pe locul 18, poziție retrogradabilă, la un singur punct distanță de următoarea clasată.
În cazul în care Chivu va prelua fosta câștigătoare a Cupei UEFA, acesta va debuta pe teren propriu împotriva celor de la Bologna, echipa de pe locul opt.
Chivu a antrenat doar la juniorii lui Inter Milano. Cea mai mare performanță a fostului căpitan al României s-a înregistrat în sezonul 2021/2022, când a cucerit titlul în campionatul Primavera.