După ce transferul părea picat din cauza refuzului celor de la Unirea Slobozia de a-și ceda unul dintre cei mai buni jucători în ultima zi de mercato, Gigi Becali anunță că mutarea s-a rezolvat, iar Gele va semna cu FCSB.

Jordan Gele este noul atacant de la FCSB!

FCSB va plăti 300.000 de euro celor de la Unirea Slobozia pentru atacantul în vârstă de 32 de ani. În afacere nu va mai intra William Baeten, care rămâne sub contract cu bucureștenii.

"Da, tată, s-a rezolvat transferul. Am plătit 300.000 de euro celor de la Unirea Slobozia și jucătorul este la FCSB. Nu mai e vorba de niciun jucător la schimb. Baeten rămâne la FCSB. Ăștia sunt banii, acesta e transferul", a spus Gigi Becali, pentru Fanatik.

Jordan Gele va avea drept de joc doar în Superliga. Francezul nu mai poate fi trecut pe lista UEFA pentru meciurile din Europa League.

Cine e Jordan Gele

  • Jordan Gele măsoară 1.92m, iar o parte a junioratului a făcut-o la Paris Saint-Germain. În Franța, la nivel de seniori, a jucat însă doar în ligile inferioare, la cluburi precum FC Mulhouse sau Nantes B.
  • Cel mai bun sezon al carierei: 2020/2021 (13 goluri și 4 pase decisive pentru Rapperswil-Jona, liga a treia din Elveția)
  • La CSC Șelimbăr a jucat în sezonul 2022/2023. Gele a marcat 7 goluri și a oferit 6 pase decisive în 25 de jocuri pentru divizionara secundă.
  • Jordan Gele, în acest sezon la Superliga: 24 de meciuri, 5 goluri (în meciurile cu Petrolul, U Cluj, FC Botoșani, Sepsi și Dinamo), 3 pase decisive, 4 cartonașe galbene și un cartonaș roșu