Un meci important atât pentru ardeleni (locul 4 – 39 de puncte), cât și pentru roș-albaștri (locul 3 – 41 de puncte), având în vedere că, dacă FCSB va învinge, ar putea trece pe prima poziție a clasamentului, în timp ce, în cazul unei victorii a formației din Gruia, echipa lui Dan Petrescu ar trece în fața formației patronate de Gigi Becali.

CFR Cluj l-a pierdut pe Panagiotis Tachtsidis înaintea meciului cu FCSB

CFR Cluj se confruntă însă cu o problemă majoră înaintea jocului. Dan Petrescu și-a pierdut unul dintre cei mai importanți oameni de la mijlocul terenului, pe grecul Panagiotis Tachtsidis (33 de ani). Cristi Balaj, președintele clubului din Gruia, a făcut această dezvăluire, însă acesta s-a consolat cu ideea că și FCSB se confruntă cu probleme similare în cazul lui Darius Olaru și Adrian Șut.

Vom încerca să câștigăm. Din păcate, astăzi (n.r. vineri) am aflat că avem și noi pe lângă absența cu care ne-am obișnuit, Fica, care are o problemă la gleznă și nu a fost prezent nici la ultima partidă, se pare că sunt șanse mari să îl fi pierdut pe Tachtsidis. Și atunci la mijlocul terenului suferim. Va exista oarecum echilibru ca să zicem așa, pentru că și FCSB i-au pierdut pe Olaru și pe Șut”, a spus Balaj, conform Fanatik.

  • 550.000 de euro este cota de piaață a lui Panagiotis Tachtsidis, potrivit Transfermarkt.
  • În acest sezon, Tachtsidis a contribuit cu două goluri și o pasaă decisivă în 23 de meciuri.

Clasamentul din Superliga României