Cele două formații și-au dat întâlnire pe stadionul "Superbet Arena" din Giulești, în cadrul etapei #27 din Superliga României. Scorul a fost deschis de către fundașul Denis Ciobotariu în minutul 37, după o minge centrată din corner de Claudiu Petrila.
La finalul celor 90 minute, Marius Șumudică a venit la microfon și nu s-a ferit de declarații. Tehnicianul a vorbit despre incidentul cu bulgării, moment prezentat de Sport.ro - AICI. Gestul inadecvat a fost "prea mult" pentru antrenor și a anunțat că mâine va anunța decizia finală luată printr-un comunicat.
"(n.r - despre scandalul cu bulgării) Nu vreau să comentez, ei știu cel mai bine ce au făcut, sau cel care a făcut, și nu vreau să comentez. Nu vreau să-i pun pe toți suporterii în aceeași oală. Ei știu că îi iubesc, că sunt unul dintre ei, dar nu meritam ceea ce mi s-a întâmplat astăzi și vreau să trec peste.
Am vrut să plec. Am vrut să plec în timpul meciului, fiindcă m-am simțit umilit. Uitați-vă pe imagini și o să vedeți că n-are rost. Eu respect suporterii Rapidului care știu ce înseamnă spiritul Rapidului, dar există o limită. Trebuie să-ți respecți antrenorul, orice ar fi el, și atunci eu cred că nu merit ce mi s-a întâmplat astăzi. Eu cred că a fost o pată. Nu voi dormi foarte bine noaptea asta. Mă voi gândi foarte bine în seara asta și voi lua o decizie mâine. O să dau un comunicat și o să vedeți care este decizia mea, fiindcă, pur și simplu, îi felicit pe fanii care au îndurat frigul, îmi felicit jucătorii, felicit conducerea clubului care a încercat de dimineață să facă acest teren practicabil, dar nu pot să accept să fiu lovit de suporterii mei. Așa ceva nu pot să accept, este prea mult", a spus Marius Șumudică, la finalul meciului.
Pentru giuleșteni urmează acum o deplasarea dificilă la Constanța, unde o vor înfrunta pe Farul. Cele două formații se vor duela luni, 24 februarie, nu mai devreme de ora 22:00, LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro.
Rapid, pas mare spre play-off!
Astfel, Rapid a ajuns la 42 de puncte și s-a distanțat la cinci de următoarele două clasate, Sepsi și Petrolul, care sperau la un loc de play-off la finalul sezonului regulat.
Echipa lui Marius Șumudică a profitat și de pasul greșit făcut de Dinamo, care a pierdut în această etapă cu Farul, scor 0-2. Rapid s-a apropiat la trei puncte de locul cinci, ocupat de rivala din ”Ștefan cel Mare”.
FCSB, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj și CFR Cluj și-au asigurat matematic prezența în ”TOP 6”, în timp ce Dinamo mai are nevoie de un punct în ultimele trei etape.
De partea cealaltă, FC Botoșani a rămas cu 24 de puncte și este la egalitate cu Poli Iași pe locul 14.