VIDEO EXCLUSIV Mesaj public pentru preluarea unui club din Superliga: "Are un potențial enorm"

01:55
live

Clubul din Superliga care ar putea ajunge pe mâna unui om potent financiar. Mircea Bornescu, mesaj public.

Adrian Mutu (46 de ani) a fost ”instalat” la Petrolul Ploiești în iarnă, după ce Mehmet Topal a plecat de la echipă. ”Briliantul” a fost adus pentru a califica echipa în play-off, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Petrolul va juca în play-out, iar Mutu se declară dezamăgit de lipsa implicării autorităților locale, cu toate că, spune el, ar fi primit câteva promisiuni.

Petrolul, un club cu tradiție din Superliga, probleme financiare

În ultima perioadă, clubul a cerut, prin vocea președintelui Claudiu Tudor, susținerea autorităților locale pentru a menține clubul pe ”linia de plutire”. În opt partide la Petrolul Ploiești, Adrian Mutu a reușit o singură victorie și trei rezultate de egalitate, iar patru meciuri s-au încheiat cu înfrângeri.

Mircea Bornescu, fost portar la Petrolul Ploiești, nu înțelege cum de nu vine cineva potent financiar să preia echipa, mai ales că vorbim de una de tradiție, cu mulți suporteri, dar și cu un stadion care oferă condiții moderne.

Mircea Bornescu nu înțelege de ce nu vine cineva serios la Petrolul

Fostul portar speră ca, până la urmă, la Petrolul să vină cineva care să poată să investească bani, să reușească să ducă formația din Ploiești pe culmile pe care a fost în urmă cu câțiva ani, când juca și în cupele europene.

”La Petrolul am avut echipă bună! Am fost norocos, am avut parte de jucători foarte valoroși pe unde am jucat. Și la Petrolul s-a creat o atmosferă extraordinară! Cu o oră și jumătate – două ore înainte de meciuri lumea venea către stadion, cu steaguri, cu eșarfe, era extraordinar!

Îmi pare rău și nu înțeleg cum de nu bine cineva să investească la Petrolul, să susțină echipa, să devină o forță, pentru că e un potențial foarte mare acolo! Este o echipă care are foarte mulți suporteri în străinătate, care poate vinde la capitolul marketing.

Nu înțeleg cum de nu vine cineva serios să investească acolo! E un potențial enorm!”, a spus Mircea Bornescu în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro.

VIDEO Mircea Bornescu la Poveștile Sport.ro (emisiunea integrală)

live

Mircea Bornescu, fost portar la Petrolul Ploiești

  • Mircea bornescu 79
SONDAJUL ZILEI
Cum se încheie U Cluj - CFR Cluj? (luni, 20:30)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!