Oltenii s-au deplasat sâmbătă seară în Giulești pentru meciul cu Rapid din a doua etapă a play-off-ului SuperLigii României. La capătul celor 90 de minute, Craiova a înregistrat toate cele trei puncte.
Mirel Rădoi, mână liberă la Craiova. Rotaru: ”Suntem disciplinați și facem exact ce spune”
După meci, Mirel Rădoi, antrenorul Craiovei, a evidențiat că nu se uită la clasament și că o să discute despre câștigarea campionatului abia după ce se va încheia etapa #6.
Mihai Rotaru, patronul oltenilor, confirmă precizările lui Rădoi și punctează că urmează tot ce spune antrenorul echipei.
”Suntem disciplinați și vom face exact ce a zis Mirel Rădoi. Nu vom discuta decât după etapa 6. Eu sunt disciplinat. Nu fac altfel. E bine să avem un lider în ce înseamnă partea sportivă. Urmăm directiva”, a spus Rotaru la Digi Sport.
Finanțatorul din Bănie a vorbit și despre copiii prezenți pe stadion.
”Cei 4-500 de copii de pe stadion au fost marele câștig. Pentru Craiova au fost 600. Am avut peste 4000 de cereri. Nu s-a putut să ocupăm toată peluza, că altfel am fi avut 4000 de olteni la București.
Noi suntem olteni, nu știu dacă era ok să fim amestecați. Noi începem de la under-1 să fim nervoși”, a mai spus Rotaru.
Rapid - Universitatea Craiova 1-2
În prima repriză, atât Rapid, cât și Craiova și-au făcut simțită prezența în Giulești. Doar oltenii au marcat însă. Anzor Mekvabishvili a deschis scorul în minutul 18.
În actul secund, Gjoko Zajkov a restabilit egalitatea în minutul 55, iar Alex Mitriță, când tabela de marcaj părea că nu se mai modifică de la 1-1, a marcat în minutul 90+4 și a adus victoria Craiovei.