Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a spus că Darius Olaru este cel mai bun jucător cu care a avut ocazia să lucreze de-a lungul anilor în care a activat în fotbal.

Oficialul campioanei remarcă faptul că Olaru e tehnic, face ambele faze și reușește să-și treacă numele și pe tabela de marcaj în timpul confruntărilor.

Mai mult, MM a vorbit și despre problema medicală pe care o are Olaru, accidentat în stagiul de pregătire din iarnă din Antalya.

MM Stoica laudă un fotbalist de la FCSB: ”Cel mai bun cu care am lucrat în 30 de ani”

”Când este o operaţie la umăr, trebuie să treacă 4 luni şi jumătate de la intervenţie, pentru că nu este un om normal care iese pe stradă şi dă mâna cu tine. Este un fotbalist care practică, în cazul lui Olaru, un sport de contact.

Cel mai bun fotbalist cu care am lucrat vreodată în 30 şi ceva de ani, cel mai bun. Am avut unii tehnici, unii care se apărau, unii care marcau, el le face pe toate.

El va vrea să joace mai devreme, dar nu se poate, este interzis. Când va zice medicul că este apt, să intre în contact şi să cadă, atunci ne vom baza pe el”, a punctat Mihai Stoica la PrimaSport.

Darius Olaru a semnat cu FCSB în ianuarie 2020, după ce roș-albaștrii au plătit nu mai puțin de 600.000 de euro pentru serviciile sale celor de la Gaz Metan Mediaș.