Patronul campioanei României a pus ochii pe Zoran Mitrov (23 de ani), atacantul de la FC Botoșani pe care Valeriu Iftime vrea să obțină mai mult de un milion de euro.
Nord-macedoneanul a ieșit accidentat în ultima partidă a echipei sale, pierdută dramatic pe terenul UTA-ei Arad, scor 1-0, cu un penalty acordat în prelungirile partidei. Mitrov a fost scos de pe teren înainte de finalul primei reprize.
Valeriu Iftime: ”Trebuie să joace, nu să stea pe bară”
Dezamăgit de arbitraj, Valeriu Iftime a anunțat că Mitrov va efectua un RMN pentru a stabili exact verdictul. Situația sa medicală l-ar putea face să rateze un potențial transfer, în cazul în care accidentarea va fi una gravă.
Omul cu banii de la FC Botoșani a dezvăluit că moldovenii poartă mai multe discuții pentru transferul atacantului.
„Mitrov, care e jucătorul meu în formă, mi-l scoate pe targă și nu-i dă nimic, nici măcar galben la intervenția aia. Îl scoți pe Mitrov, care e în formă, accidentat, îmi dă un roșu arbitrul, mi-l ia VAR-ul, dă VAR-ul un 11 metri și mai dă unul. Hai, domne, să fim serioși!
Azi face RMN-ul, nu l-a putut face până acum. Nu știu exact ce are la tendon, să vedem. Dacă mi-l rupe așa, ce oferte să am? Copilul e bun, joacă bine, sunt multe discuții despre el, foarte multe discuții despre el, dar trebuie să joace, nu să stea pe bară.
Nu poți intra așa la un fotbalist, e ceva mult prea subțire. Ori ne cred proști, ori nici ei nu sunt atenți ca să nu spun că sunt și ei la fel ca noi, cum ne cred ei, știți?”, a spus Valeriu Iftime, în dialog cu Sport.ro.
Zoran Mitrov, de un an la FC Botoșani
Mitrov, care are dublă cetățenie româno-nord-macedoneană, a devenit un om de bază la Botoșani de la venirea sa în ianuarie 2024, când a semnat din postura de jucător liber. Până acum, a reușit să înscrie 6 goluri și să ofere 3 assist-uri, iar prestațiile sale l-au transformat într-unul dintre cei mai interesanți jucători ai momentului.
Rămâne de văzut dacă Gigi Becali va face o ofertă concretă pentru mijlocașul ofensiv din Macedonia de Nord, cotat la 450.000 de euro.