După ce Enriko Papa a deschis scorul, Zoran Mitrov a făcut legea la Botoșani cu un ”hat-trick”. Golurile constănțenilor au fost marcate de Radaslavescu, Băsceanu și Vînă.

Leo Grozavu: ”Am fost tot timpul în priză!”

Leo Grozavu s-a arătat satisfăcut de efortul elevilor săi și a mărturisit că a trăit cu sufletul la gură duelul cu Farul lui Gică Hagi.

Chiar dacă a reușit să o răpună pe Farul Constanța, Leo Grozavu este convins că play-out-ul nu va fi ușor pentru FC Botoșani și spune că două meciuri pierdute le pot fi fatale moldovenilor.

Toate felicitările băieților, pentru cele trei puncte. Am jucat la un nivel maxim, cel puțin 60 de minute! Am jucat împotriva unei echipe foarte bune. Am avut la un moment dat un pic de teamă, de rezultat, de victorie.

Mai sunt chestii de corectat, pentru că numai așa putem deveni mai buni. Nu am mai avut timp să îmi fie frică de rezultat, pentru că am fost tot timpul în priză. A fost risipă mare de efort și cred că am făcut un joc bun. Suntem la începutul unui nou campionat, respectiv acest play-out.

Suntem într-un moment bun, iar grupul este unit. Totul se joacă. Două jocuri câștigate te duc în partea superioară, iar două meciuri pierdute te duc în zona nisipurilor mișcătoare. Urmează un meci greu cu UTA, nu ne va fi ușor, dar mergem acolo să scoatem maximum”, a spus Leo Grozavu după meci.