Florin Prunea l-a numit pe Adrian Mutu "un antrenor slab, care pe unde a fost nu a făcut nimic". În discursul său, fostul portar a adus în discuție inclusiv perioada de "sevraj" a "Briliantului", iar Prunea a susținut că Mutu merge uneori la antrenamente sub influența băuturilor alcoolice.

Adrian Mutu, după atacul lui Florin Prunea: "Probabil l-a deranjat că am fost alături de domnul Burleanu"

Întrebat ce are Florin Prunea cu el, Mutu a oferit o replică scurtă la conferința de presă premergătoare meciului Petrolul - Sepsi.  

"Sunt obișnuit cu astfel de lucruri. Sunt ani de când se ia de mine. Probabil l-a deranjat că am fost alături de domnul Burleanu în acea campanie, acum ani de zile.

De atunci, cam o dată pe an lansează niște atacuri împotriva mea, dar sunt obișnuit ca cineva, atunci când nu are ce să spună despre mine profesional, să se folosească de trecutul meu și să abereze tot felul de chestii", a spus Adrian Mutu.

Florin Prunea: "Mutu mai miroase uneori a 'licori'. Ăștia de la Ploiești nu știu cum să-i spună să plece"

Prunea a lăsat de înțeles că au fost cazuri în care Mutu a venit la antrenament sub influența băuturilor alcoolice! 

Îl consider un antrenor slab, care pe unde a fost nu a făcut nimic. Un antrenor care a lăsat Rapidul pentru o brumă de bani și a plecat într-un moment în care cine făcea așa ceva în România nu mai antrena în viața lui. S-a dus și i-a păcălit pe ăia de la Baku, le-a luat banii și a luat și clauza de reziliere de vreo 400.000, dar bine le-a făcut! Și acum a venit la Ploiești, după un antrenor care a făcut treabă, Topal“, și-a început Prunea tirada, la Iamsport.

Mai departe, Prunea a lansat acuze grave la adresa lui Mutu, povestind ce a auzit de la oameni din anturajul Petrolului.

Fotbaliștii zic de el că nu îi salută, că după meci nu vine în vestiar, se urcă în mașină și pleacă, că îi tratează cu lipsă de respect, câteodată mai și miroase a 'licori'. Și acum ăștia de la Ploiești nu știu cum să îi zică: <<Hai, te rugăm frumos, pleacă!>>“, a mai spus Prunea.