Universitatea Cluj a suferit prima înfrângere, după trei etape, și se menține această impresie, cum că echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani) e în pierdere de turație.
Până la înfrângerea de astăzi, cu FC Botoșani (0-1), au fost două victorii la limită, cu formații de subsolul clasamentului, Unirea Slobozia (3-2) și Oțelul Galați (1-0). Dacă aceste rezultate au „ascuns“ prestațiile nu tocmai reușite ale echipei, în schimb, contra Botoșaniului s-a văzut, în mod clar, că „șepcile roșii“ suferă din punct de vedere fotbalistic.
Prima repriză s-a jucat, practic, degeaba! În afară de bara lui Chipciu din minutul 44, în rest, ocaziile au lipsit cu desăvărșire și cele două formații au oferit un meci anost, cu efect de „somnifer“.
După pauză, nivelul jocului a crescut un pic. Și au apărut mai multe ocazii pentru gazde. Ratate de Fabry (48) și Bettaieb (77). Totuși, prea puțin pentru o echipă de play-off. Și, pe fondul unei replici slabe din partea gazdelor, FC Botoșani a dat lovitura. În minutul 80, oaspeții au scăpat pe un contraatac devastator, patru contra unu, iar Mitrov l-a servit pe Enzo Lopez care a deschis scorul: 1-0 pentru Botoșani. Practic, golul a venit la primul șut pe spațiul porții pentru formația moldavă.
Așa s-a și încheiat meciul, cu un rezultat catastrofal pentru Universitatea Cluj, unul însă pe măsura unui joc foarte slab.
---------------------------
Universitatea Cluj - FC Botoșani 0-1 (Enzo Lopez 80)
Minutul 90+5 - Final de meci, cu victoria Botoșaniului, scor 1-0.
Minutul 86 - Schimbare la FC Botoșani: a ieșit Cîmpanu, a intrat Benzar.
Minutul 80 - După un contraatac-fulger, patru contra unu, Mitrov i-a pasat lui Enzo Lopez care a marcat pentru 1-0 pentru FC Botoșani.
Minutul 79 - Schimbare la FC Botoșani: a ieșit Iacob, a intrat Miron.
Minutul 77 - Un atac prelungit la poarta oaspeților, cu Bettaieb ratând cea mai mare ocazie de gol pentru Universitatea Cluj.
Minutul 69 - Schimbări la Universitatea Cluj: au ieșit Blănuță, Thiam și Bic, au intrat Bota, Bettaieb și Miranyan.
Minutul 58 - Schimbări la FC Botoșani: au ieșit David și Bodișteanu, au intrat Mitrov și Aldair.
Minutul 48 - Ocazie monumentală ratată de Universitatea Cluj, prin Fabry.
Minutul 46 - A început repriza a doua.
Minutul 46 - Schimbare la FC Botoșani: a ieșit Enrico Papa, a intrat David.
Minutul 45+2 - Scor alb la pauză.
Minutul 45+1 - Schimbare la Universitatea Cluj: a ieșit Boboc, accidentat, a intrat Fabry.
Minutul 44 - Prima ocazie a unui meci jalnic până acum: Alex Chipciu a lovit bara.
Minutul 33 - Nigerianul Friday, de la FC Botoșani, a luat primul cartonaș galben al meciului pentru proteste.
Minutul 19 - Un joc fragmentat, deocamdată, fără nicio ocazie notabilă de poartă.
Minutul 1 - A început meciul.
------------------------
Sâmbătă, 1 martie 2025, de la ora 16:00, Cluj Arena va găzdui un meci important din Superliga, cel dintre Universitatea Cluj și FC Botoșani.
Gazdele, aflate într-o formă excelentă, cu o singură înfrângere în ultimele 10 etape, vor să-și consolideze poziția în clasament și să-și continue parcursul impresionant.
De cealaltă parte, FC Botoșani, cu un palmares modest în deplasare, caută o victorie surpriză care să le aducă puncte prețioase în lupta pentru evitarea retrogradării. Meciul se anunță unul interesant, cu două echipe cu obiective diferite, dar cu dorința de a obține victoria.
Statistici interesante, potrivit LPF
- U Cluj este echipa cu cele mai multe goluri marcate cu capul în acest sezon, 14 la număr.
- FC Botoșani a marcat 10 dintre cele 24 de goluri după minutul 75.
- U Cluj are în lot șapte jucători cu peste 200 de meciuri în SuperLigă, experiența fiind un atu important.
- FC Botoșani este echipa care a efectuat cele mai multe schimbări în acest sezon, semn al unei strategii de a menține prospețimea jucătorilor.
- U Cluj se bucură de o susținere impresionantă din partea fanilor, cu o medie de peste 9.000 de spectatori la meciuri.
Cele două echipe s-au întâlnit de 11 ori în Superliga, U Cluj având un palmares superior, cu 6 victorii. Ultimul meci direct s-a terminat cu victoria clujenilor, scor 2-1.