Cele două echipe s-au întâlnit pe ”Ilie Oană”, la Ploiești, sâmbătă seară, de la ora 18:00, în etapa cu numărul 30 din sezonul regulat al SuperLigii României.

La capătul celor 90 de minute, Petrolul Ploiești s-a impus cu 1-0 și a înregistrat toate cele trei puncte. A fost a doua victorie pentru Adrian Mutu în campionat de când i-a preluat pe prahoveni.

Valentin Suciu e sincer după eșecul cu Petrolul: ”Nu meritam să pierdem, dar nici să câștigăm”. Ce spune despre obiectivul lui Sepsi

După meci, Valentin Suciu, antrenorul lui Sepsi OSK, a evidențiat că a fost un meci de luptă și că echipa din Sfântu Gheroghe nu s-ar fi mulțumit nici măcar cu un rezultat de egalitate.

Totuși, Suciu admite că Sepsi nu ar fi meritat nici să câștige meciul, dar nici să piardă.

A fost un meci de luptă. Pe teren, din păcate, nu s-a prea putut juca. A fost mai mult ’lungă și pe a doua’. Jocul a fost cât de cât echilibrat. Asta este, o mică neatenție la o fază fixă și am plătit cu cele trei puncte. 

”(n.r. era Sepsi mulțumită cu egalul?) Nu, noi am venit să câștigăm. Ne-am dorit mai mult, dar nici starea gazonului nu ne-a ajutat.

Trebuie să ne regăsim, avem obiectiv să câștigăm play-out-ul, să fim mai atenți. Au luptat jucătorii, nu pot să le reproșez asta. 

Nu meritam să pierdem, dar nici să câștigăm. (n.r. au trecut jucătorii peste ratarea play-off-ului?) Da, viața merge înainte. Campionatul s-a încheiat, începe unul nou (n.r. play-out)”, a scris Valentin Suciu după meci.