Pe 30 ianuarie, la partida din Europa League din Tottenham și Elfsborg (3-0), internaționalul român a suferit o ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate, iar în februarie s-a operat. Fundașul central speră că va putea reveni pe teren în cantonamentul din vară al lui Spurs.
Rajpal Brar, doctor în terapie fizică, este de părere că Radu Drăgușin ar putea să revină la antrenamente cu mingea, dar separat de echipă, în luna iulie, iar revenirea pe gazon ar fi estimată, cel mai devreme, în luna noiembrie.
"E încă foarte devreme în procesul de recuperare, la aproximativ opt săptămâni după operație. Va trebui să lucreze să-și îmbunătățească forța, mișcarea, vor fi făcute exerciții de echilibru, dar și exerciții de mers.
În cel mai optimist scenariu, ar putea să reia antrenamentele individuale cam peste trei luni", a declarat specialistul, citat de Tottenham Spurs News.
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin și una dintre cele mai valoroase baschetbaliste ale României, a vorbit despre recuperare fundașului central după accidentarea suferită la genunchi.
Drăgușin a fost operat cu succes de același medic care l-a operat și pe Ianis Hagi, iar Svetlana Simion spune că recuperarea stoperului de la Tottenham decurge conform planului. Totuși, data la care fundașul central va reveni pe teren este necunoscută, iar fotbalistul nu vrea să grăbească lucrurile, tocmai pentru a elimina riscul unei recidive.
”Orice accidentare este grea și vine, cum îmi spunea cineva: ’Mamă, a venit fix când nu trebuia’. Nu, o accidentare nu vine niciodată când trebuie. Se recuperează, sunt semne bune ale recuperării genunchiului. Nu este umflat, se duce la teren în fiecare zi și, cu siguranță, va reveni și mai puternic decât a fost. Este foarte motivat și așteaptă cu nerăbdare.
Îi pare foarte rău că o să rateze niște meciuri cu echipa națională. Și-ar fi dorit foarte mult să participe, dar viața merge înainte și cu siguranță o să fie la Mondial, Doamne, Ajută. A fost operat de un medic celebru, a fost și medicul lui Ianis și sunt convinsă că a făcut o lucrare minunată.
Nu există o predicție pentru când va reveni. Există un interval, între 6 și 9 luni, dar acum depinde de fiecare. Este foarte important că este tânăr, că are o musculatură foarte puternică, dar nu ne grăbim nicăieri. Operația e importantă, dar recuperarea este și mai importantă”, a spus Svetlana Simion într-un interviu Sport.ro și VOYO.