Antrenorul și-a îndeplinit primul obiectiv fixat de conducerea clubului, calificarea în play-off, iar acum trebuie să ducă echipa în cupele europene. Dacă nu va prinde un loc pe podium, Rapid poate ajunge în Europa League dacă va câștiga Cupa României.

În cazul în care Rapid nu-și va îndeplini obiectivul, sunt șanse ca Marius Șumudică să fie antrenorul echipei și din sezonul următor, spune Victor Angelescu, acționarul minoritar și cel care se ocupă din ce în ce mai mult de club după ce Dan Șucu a preluat Genoa.

Dacă Rapid își va rata obiectivul, conducerea clubului va analiza situația și jocul echipei, urmând să ia o decizie.

Victor Angelescu: ”Dacă avem ghinion, vom mai vedea”

(n.r. - despre meciul cu Universitatea Craiova) Este un meci extrem de important pentru noi, veneam după egalul cu FCSB. Este un meci acasă și normal că ne dorim să câștigăm, e foarte important pentru noi. În primul rând, să avem cât mai multe speranțe la primele trei locuri. Dacă avem un parcurs foarte bun, o să vedem la momentul respectiv. Cât timp suntem pe locul șase, ne uităm la câte puncte suntem de primele trei.

(n.r. - Va fi un sezon ratat fără cupele europene?) Da, din punctul meu de vedere da. Am regândit strategia din iarnă, s-au făcut anumite lucruri la începutul sezonului care nu au fost OK, cred că le-am remediat în mare parte. Dacă noi avem nouă meciuri în care nu arătăm nimic, nu putem să spunem că mergem mai departe. Dacă avem un parcurs bun și mergem bine, dar avem ghinion, vom mai vedea. Vedem ce fotbal propune Rapidul în play-off cu cele mai bune echipe”, a spus Victor Angelescu, la Digi Sport.

Rapid se află pe locul 6 în play-off-ul SuperLigii României cu 24. În a doua parte a campionatului, giuleștenii au înregistrat în prima etapă un rezultat de egalitate cu FCSB, după 3-3 pe Arena Națională.

Pentru Rapid urmează meciul cu Universitatea Craiova de sâmbătă, 29 martie, de la ora 20:00, în cea de-a doua etapă a play-off-ului. Partida va fi LIVE TEXT pe Sport.ro și Facebook Sport.ro.