OPINIE 5 lucruri care mi-au plăcut la „Nasty”, filmul-documentar care a avut premiera în data de 16 aprilie 2024
Documentarul 'Nasty' se ridică la înălțimea ștachetei puse de tenisul elegant și charisma caracteristice primului număr unu ATP, Ilie Năstase.
La 77 de ani, Ilie Năstase a declarat că se bucură că filmul-documentar 'Nasty: More Than Just Tennis' a fost produs în timpul vieții sale.
„Am ținut foarte mult să fiu în viață, să nu mi-l facă după ce nu mai sunt în viață. Sunt foarte fericit că a venit atâta lume. Lui Tudor Giurgiu i-au luat trei ani să facă filmul ăsta. Am fost invitați și la Cannes, asta e o noutate,” a declarat Ilie Năstase, prevestind succesul filmului-documentar.
Viața și cariera lui Ilie Năstase, într-un film-documentar de Tudor Giurgiu
Văzând documentarul 'Nasty' în data de 16 aprilie 2024, care a consemnat premiera acestuia, am rămas mulțumit că viața și cariera lui Ilie Năstase au reușit cu ușurință să treacă mai departe de ecran, să fie mai mari decât viața însăși, așa cum Ilie 'Nasty' Năstase a fost, în anii '70.
Am ajuns să simt nostalgia unor vremuri pe care nici nu le-am trăit. Tenisul jucat cu rachete de lemn într-un ritm mai degrabă uman decât robotic, în care jocul de picioare putea fi urmărit fără a folosi procedeul încetinirii imaginilor m-a făcut să apreciez și mai mult tehnica generației lui Ilie Năstase.
Năstase, Connors sau Ashe nu aveau la îndemână nici gripurile confortabile, nici racordajele fine, nici un cap de rachetă care să permită marje de eroare mai largi, cum se întâmplă azi.
Am rămas cu sentimentul unei comunități construite ca o familie, regăsite în tenis. Așa trăiau jucătorii în anii '70, fără impulsul de a fi mașinării în vederea obținerii de premii care valorează milioane de dolari, ci cu dorința sinceră de a-și fixa noțiuni, de a se întrajutora și de a păși împreună pe dificilul drum al tranziției dinspre tenisul jucat ca amator înspre tenisul ca nou sport care avea să rămână, până în ziua de azi, între cele mai urmărite discipline sportive.
Spre deosebire, azi, jucătorii par mai însingurați, forțați să petreacă mult timp alături de echipele proprii - un lucru nou, adus de fluxul semnificativ de bani - și obligați la a tinde spre perfecțiune pentru a pune mâna pe trofeele consacrate.
Ilie Năstase, dublu campion de Grand Slam, în proba de simplu, în anii '70
L-am văzut pe Ilie Năstase cel timid. Departe de momentele în care își etala charisma unică, pe terenul de tenis, Ilie Năstase este arătat în documentar în moduri care sunt mai puțin asociate cu aura sa de campion care controlează mingea de tenis așa cum vrea el. Prin scenele văzute, cred că Ilie Năstase va deveni mai puțin „nasty” și mai plăcut în amintirile multor urmăritori.
Am văzut mai bine rolul lui Ion Țiriac în cariera lui Ilie Năstase. Un talent nebănuit și rar întâlnit inclusiv până în ziua de astăzi, darămite până în acel punct al istoriei, Ilie Năstase a avut norocul de a fi cu șapte ani mai tânăr decât Ion Țiriac, bunul său prieten și fost său coleg din echipa României de Cupă Davis.
Năstase a primit sfaturi, atenție și grija unui mentor extraordinar, care i-a înțeles natura diferită și nu a încercat să îl schimbe de dragul societății ori în scopul de a răzbuna anumite limite depășite.
Am simțit dorul de a-l fi văzut pe Ilie Năstase în direct. Urmărind acest film-documentar, a ajuns să mă doară că am ratat oportunitatea de a vedea în direct un tenismen care juca tenisul ușor, precum Roger Federer, încânta publicul prin pasiunea lui, precum Rafael Nadal și intriga spectatorii mai puțin avizați într-un mod nebănuit, cum Nick Kyrgios o făcea în anii anteriori.
Toate acestea, adunate într-un singur tenismen din România, care, dincolo de regretul celor trei finale de Cupa Davis pierdute, nu are (mai) nimic să își reproșeze.
„Melodia care este în film este melodia lui Sinatra - I Did It My Way - și sunt foarte mulțumit de cum a ieșit. Mai mult de numărul unu nu puteam să fiu,” a completat Ilie Năstase, în stilul caracteristic.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
