Fost număr opt mondial, actualmente ocupant al poziției 48 în ierarhia ATP, Cameron Norrie are parte de un început de an mai puțin inspirat.
Sportivul din Marea Britanie a fost învins de argentinianul Facundo Diaz Acosta (78 ATP), scor 6-2, 6-3, în șaisprezecimile de finală ale turneului ATP 250 de la Auckland.
Fost semifinalist la Wimbledon, Cameron Norrie, gest nesportiv la Auckland
Când a văzut că planul de joc nu funcționează, iar adversarul său a ajuns să aibă minge de meci, Norrie și-a aruncat racheta în tribune, într-un gest care a marcat nivelul ridicat de frustrare pe care a acumulat-o de-a lungul partidei.
Din fericire, intensitatea cu care Cameron Norrie a aruncat racheta în direcția unei spectatoare nu a fost notabilă, iar aceasta a avut suficient timp de reacție pentru a o prinde.
Norrie nu a fost descalificat de arbitru, dar a pierdut confruntarea imediat după acest moment.