"A fost o partida magica!" Cum explica Federer victoria in finala de la Roland Garros!
A fost un meci magic!, a povestit cu lacrimi in ochi Roger Federer dupa ce a castigat duminica in premiera turneul Roland Garros si a devenit al saselea tenismen din istorie care isi trece in palmares toate cele patru turnee de Grand Slam.
"Pentru mine, aceasta a fost cea mai importanta victorie din cariera mea. Nu mi-a fost usor sa imi inving emotiile, dar am reusit sa depasesc o mare presiune. Acum, pot sa joc linistit in restul carierei. Nimeni nu-mi va mai spune ca nu am castigat turneul Roland Garros", a spus Federer in L'Equipe!
"A fost o presiune fantastica, lumea si-a dorit mult ca eu sa castig aici.Este greu sa faci fata unor asemenea emotii. De asta ma simt atat de obosit. Stiam ca am sansele mele sa castig candva acest trofeu. Sunt un jucator prea bun ca sa nu fi avut aceasta sansa. Finala a fost un moment cu adevarat magic pentru mine" a mai marturisit Roger.
"Visul meu a fost ca sa cad in genunchi la Wimbledon. Insa mereu am sperat la o victorie aici la Roland Garros si eram sigur ca o voi obtine candva pana la sfarsitul carierei. Am asteptat si a venit in cel mai bun moment.Satisfactia este enorma!
Din punct de vedere psihic nu ma vedeam in aceasta situatie. Nu credeam ca pot castiga acum. Trebuia sa raman calm. La final, dupa ce am castigat, nu stiam ce sa fac, a fost aceeasi scena ca si atunci cand l-am batut pe Sampras in 2001. Am reusit sa iau cele mai bune decizii in momentele cheie" a explicat Federer cum a reusit prima victorie la Roland Garros!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News