Accidentarea Simonei Halep i-a pus pe gânduri pe americani: ”Este întrebarea logică!”

Accidentarea Simonei Halep i-a pus pe gânduri pe americani: ”Este întrebarea logică!” Tenis

Simona Halep (32 de ani) nu va lua parte la meciurile României cu Ucraina de la Billie Jean King Cup.

Federația Română de Tenis a făcut anunțul, iar absența fostului lider mondial este cauzată de o accidentare. La scurt timp, în presă a apărut o informație potrivit căreia sportiva ar fi decis să ia parte la WTA Rouen, turneu ce se va desfășura în perioada 13-21 aprilie.

Întrebarea pe care și-o pun americanii după revenirea Simonei Halep

Totuși, informația nu a fost confirmată deocamdată, mai ales în condițiile în care în aceeași perioadă se va disputa și duelul dintre România și Ucraina.

Presa din America i-a dedicat un articol Simonei Halep în care a vorbit despre problemele de sănătate ale româncei. Jurnaliștii americani se întreabă dacă nu cumva accidentarea Simonei Halep a venit din cauză că aceasta s-a grăbit să joace la Miami Open, după mai bine de un an în care nu a evoluat la un nivel înalt.

Exact când lumea tenisului credea că Simona Halep s-a întors, ea este ’out’ din nou. De această dată, absența ei nu are nicio legătură cu suspendarea, ci este cauzată de anumite probleme medicale, care o vor ține departe de turnee în viitorul apropiat, inclusiv de meciul cu Ucraina de la Billie Jean King Cup.

Nu se știe exact natura accidentării. După mai bine de un an în care a fost suspendată pentru că a fost testată pozitiv cu roxadustat, Halep a revenit în tenis la Miami Open. A câștigat primul set contra Paulei Badosa, dar a în cele din urmă a pierdut meciul.

După o perioadă atât de lungă în care nu a jucat, să revii atât de rapid și să joci la un nivel atât de înalt poate fi dificil. Probabil că Halep a vrut să revină cât mai repede având în vedere că a simțit că suspendarea sa nu a fost corectă și are 32 de ani astfel că nu mai poate juca foarte mulți ani. Totuși, apare o întrebare logică, dacă a revenit prea repede”, au scris cei de la lobandsmash.com.

”Începem demersurile!” George Cosac a reacționat imediat după ce FRT a anunțat că Halep nu va face parte din lotul României

George Cosac, președintele FRT, a reacționat în urma anunțului și a ținut să evidențieze că timpul este scurt și Halep are nevoie de o perioadă mai lungă pentru a se recupera.

De asemenea, Cosac a precizat că va face tot posibilul ca Simona să participe la Jocurile Olimpice de la Paris. Halep a traversat o perioadă cruntă în cariera sa, fiind suspendată pentru dopaj.

Nu sunt surprins de această decizie, pentru că era aproape imposibil să fie pregătită. Timpul este extrem de scurt, are nevoie de câteva luni bune. Are ca principal obiectiv participarea la Jocurile Olimpice, încearcă să se pună pe picioare pentru JO.

Oricum ar fi avut nevoie de o derogare, pentru că nu avea două participări în decursul unui ciclu olimpic. Eu zic că șansele sunt aceleași chiar dacă nu participă acolo.

Vom începe demersurile și ajutați de Comitetul Olimpic Român. Cu domnul Covaliu am avut deja o discuție și s-a arătat interesat să o ajutep e Simona. Vom încerca să facem tot ce ne stă în putință astfel încât ea să fie prezentă la JO”, a spus George Cosac pentru PRO TV și Sport.ro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!