Alexander Zverev se plânge de condițiile de la US Open: „Miroase ca-n sufrageria lui Snoop Dogg”
Alexander Zverev (26 de ani, 12 ATP) s-a înscris pe lista jucătorilor care s-au plâns în legătură cu mirosul de iarbă, din complexul de la Flushing Meadows.
Din 2021, orașul New York a legalizat uzul recreațional de canabis. Acest aspect le-a provocat numeroase probleme participanților US Open, printre care Maria Sakkari și Alexander Zverev, în ediția din acest an.
În 2022, Nick Kyrgios s-a plâns în repetate rânduri de deranjul olfactiv, transmițându-i arbitrului că mirosul îi provoacă crize de astm.
Zverev și Sakkari, deranjați de mirosul puternic de iarbă, de la Flushing Meadows
În acest an, Maria Sakkari a menționat și ea, în fața arbitrului, deranjul pe care îl resimte în meciul pierdut cu Rebeka Masarova (71 WTA).
Cea mai mare problemă apare la terenul cu numărul 17, care este așezat lângă Parcul Corona, un loc în care oamenii vin să se relaxeze și consumă mâncare, țigări și iarbă.
„Uneori simți mirosul de mâncare, alteori, de țigări, alteori de canabis. Nu e ceva ce putem controla, pentru că ne aflăm în aer liber. E un parc, în spatele terenului. Oamenii pot să facă ceea ce vor,” a spus Sakkari, care nu a încercat să își justifice eșecul.
„Terenul 17 cu siguranță miroase ca în sufrageria lui Snoop Dogg. O, Dumnezeule, mirosul e peste tot. Tot terenul miroase a iarbă,” a spus Zverev, notează Tennis Infinity.
Zverev a debutat cu o victorie, scor 6-4, 6-4, 6-4, în detrimentul lui Aleksander Vukic, în ediția 2023 a Openului American. În turul secund îl așteaptă o întâlnire cu compatriotul Daniel Altmaier.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News