"Am antrenat-o doi ani gratis pe Simona, ca n-avea cu ce sa ma plateasca". Dezvaluirile primului antrenor al Simonei Halep si motivul pentru care s-au despartit: "Se comporta urat pe teren"
Primul antrenor din junioratul Simonei Halep, Firicel Tomai a dezvaluit ca a ajutat-o pe campioana de la Wimbledon pe o perioada de doi ani desi nu a fost platit.
- Firicel Tomai, primul antrenor al Simonei Halep: "Simona a venit la Bucuresti fara sponsor, fara antrenor. Nu am fost platit doi ani de zile pentru ca nu avea de unde"
- Firicel Tomai: "Am avut momente in care Simona m-a suparat. Se comporta destul de urat pe teren si atunci"
- Firicel Tomai: "Comportamentul Simonei Halep nu mai putea fi controlat si nu mai doream sa continui alaturi de ea"
Firicel Tomai, primul antrenor al Simonei Halep: "Simona a venit la Bucuresti fara sponsor, fara antrenor. Nu am fost platit doi ani de zile pentru ca nu avea de unde"
"Simona a venit spre Bucuresti. Fara sponsor, fara antrenor. Tatal ei avea o fabrica de lapte cu care se descurcau si o trimiteau la concurs. Am inceput o colaborare prin care am facut un sacrificiu. Nu am fost platit doi ani de zile pentru ca nu avea de unde. Apoi a inceput sa castige niste bani si s-au mai schimbat lucrurile. Federatia a ajutat-o cu mingi, cu teren, cu pregatire, eu ca antrenor si incet-incet a inceput sa joace. Au inceput sa apara rezultatele pentru ca ea avea calitatile sa ajunga acolo, dar nu putea sa le exprime. Nu erau puse in practica, nu le materializa", a spus Firicel Tomai, primul antrenor al Simonei Halep.
Firicel Tomai: "Am avut momente in care Simona m-a suparat. Se comporta destul de urat pe teren si atunci"
"In 2010, am hotarat sa ma opresc cu Victor (n.r. - Hanescu) pentru ca era un tip matur, avea familie. Simona avea nevoie de ajutorul meu, era pe locul 93 si mi-am dat seama ca acolo trebuie un pic sa decid ce fac. Nu mai mergea cu amandoi. Am decis sa o ajut pe Simona. Am calatorit foarte mult. Au aparut si niste momente cand Simona a ajuns acolo sus cand… am avut neintelegeri, momente care m-au suparat. Intr-un moment, am avut o deceptie. Se comporta pe teren destul de urat si atunci, dar nu asa de des. La Wimbledon, a jucat cu Medina Garrigues. A pierdut in decisiv si la ‘s-Hertogenbosch si la Wimbledon. Ea a fost destul de rece si obraznica pe teren, a comentat acolo. Mie nu imi plac lucrurile acestea cand jucatorul nu mai are linistea aia si caldura aia si incepe sa se creada stapan", a adaugat Firicel Tomai.
"I-am si spus cu o saptamana inainte ca, daca nu se linisteste, nu mai continuam. La Wimbledon, i-am spus ca ne oprim. Mi-a dat mesaj, a inceput sa isi ceara scuze, a plans, in fine. Mi-a cerut sa ii mai dau o sansa. Am incercat sa mergem mai departe, dar in perioada respectiva eu am avut niste probleme pe fond de stres, ma odihneam greu si era dificil sa merg mai departe", a mai spus el.
Firicel Tomai: "Comportamentul Simonei Halep nu mai putea fi controlat si nu mai doream sa continui alaturi de ea"
"M-am decis sa ma opresc, sincer nu mai simteam dorinta si placerea sa continui cu ea din cauza incidentelor care au avut loc in ultimele doua-trei luni. S-au acumulat tensiuni, comportamentul ei de pe teren nu mai putea fi controlat si chiar nu mai doream", a conchis Tomai pentru Fanatik.
Simona Halep s-a calificat la Turneul Campioanelor 2019, insa participarea ei sta sub semnul intrebarii, data fiind retragerea sa de la Moscova.
Sursa FOTO: Fanatik
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News