FOTO ȘI VIDEO An plin pentru Jaqueline! ITF, trofeu important pentru româncă
Sportiva din București e pe locul 176 WTA.
Sportiva în vârstă de 24 de ani a început luna martie cu al doilea trofeu al carierei sale ca importanţă, la Trnava, şi a încheiat-o cu primul său trofeu pe zgură din ultimii patru ani, la Palmanova, înregistrând o serie de zece victorii.
Jaqueline Cristian, pe locul 176 WTA
La Trnava, ea a învins trei jucătoare care au făcut parte din top 50 WTA: Clara Tauson (fost WTA 33), Tamara Zidansek (fostă număr 22) şi Oceane Dodin (fostă 46).
În martie, Jaqueline Cristian a câştigat 20 de seturi şi a pierdut patru. Trei dintre seturi le-a câştigat cu 6-0.
În plus, a urcat 90 de locuri în clasamentul WTA, în prezent fiind pe 176.
Jaqueline Cristian (24 de ani) nu s-a mulțumit cu puțin în luna martie. Sportiva din România a câștigat al doilea titlu consecutiv în circuitul ITF, ieșind campioană a competiției W25 de la Palmanova, Spania.
Bielorusa Iryna Shymanovich, clasată pe locul 221 WTA a câștigat doar patru game-uri în finala întrecerii, adjudecată 6-4, 6-0 de către Jaqueline Cristian, care o întrecuse în semifinalele turneului pe conaționala Andreea Prisacariu, scor 6-3, 6-0.
VIDEO Jaqueline Cristian: "Am început tenisul datorită Sharapovei!"
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News