Ana Bogdan, calificare la Cleveland! Pe cine întâlnește în turul doi

Ana Bogdan, calificare la Cleveland! Pe cine întâlnește în turul doi Tenis

Marți seară a avut loc calificarea în optimile turneului WTA 250 de la Cleveland.

Ana Bogdan (103 WTA) a obținut marți seară accederea în turul doi al turneului WTA 250 Tennis in the Land, care este organizat în Cleveland, statul Ohio, din Statele Unite ale Americii.

Ana Bogdan, calificare la Cleveland! Pe cine întâlnește în turul doi

Românca a reușit să treacă de sportiva canadiancă Leylah Fernandez (locul 24 WTA) cu 1-6, 7-6, 6-2, după două ore și jumătate. Fernandez era cap de serie 2 în cadrul calificărilor de la WTA 250 Tennis in the Land.

În turul secund al competiției, Ana Bogdan va concura împotriva sportivei din Belgia Greet Minnen (75 WTA). Belgianca a învins-o în runda inaugurală de la Cleveland de românca Jaqueline Cristian (WTA 68) cu 6-3, 7-6.

”Prezenţa în primul tur este recompensată cu un punct WTA şi 3.020 de dolari, iar accederea în turul secund cu 30 de puncte WTA şi 4.350 de dolari”, scrie news.ro.

Ana Bogdan și Greet Minnen s-au mai întâlnit în urmă cu trei zile tot la Cleveland. Românca s-a impus după mai bine de o oră și jumătate cu 6-3, 6-3 și a avansat în runda următoare.

Înainte de Cleveland, Ana Bogdan și Greet Minnen nu se mai confruntaseră din 2019, de la W100+H de pe suprafața dură din Duba: cu 4-6, 6-3, 6-2 a învins atunci Ana Bogdan.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!