Ana Bogdan dezvăluie că sora sa a fost ajutorul secret în câștigarea turneului de la Iași: „Am făcut tacticile împreună”
Ana Bogdan este prima campioană a turneului WTA 125k de la Iași. Sportiva din Sinaia și-a apropiat primul titlu al carierei.
Ana Bogdan (29 de ani) va urca pe locul 63 WTA în urma câștigării turneului WTA 125k de la Iași, începând de luni, 8 august.
Extrem de fericită după câștigarea primului turneu al carierei, Ana Bogdan a abordat discursul de campioană, din cadrul ceremoniei de premiere cu următoarele cuvinte: „Nici nu mai am cuvinte,” a spus românca, ovaționată la scenă deschisă.
Ana Bogdan, la primul titlu al carierei: „Nu știu dacă am mai trăit asemenea senzații pe terenul de tenis.”
„Este cel mai emoționant meci pe care l-am avut în carieră. Nu știu dacă am mai trăit asemenea senzații pe terenul de tenis. Doar voi ați făcut această ocazie posibilă, așa că vă mulțumesc din suflet,” le-a transmis Ana Bogdan ieșenilor din tribune.
Sportiva din Sinaia i-a mulțumit în mod special surorii sale, Ioana Bogdan, care i-a fost alături întreaga săptămână. „Am făcut împreună tactici, am pregătit fiecare meci în parte,” a adăugat Ana Bogdan, referitor la sora sa.
„Mă bucur din tot sufletul că am venit aici,” a completat Ana Bogdan, încheindu-și discursul în prima ceremonie de premiere pe care a trăit-o din postura de câștigătoare.
Such a nice sweet site to see the finalists Ana and Panna sitting together as they watch the award ceremony and wait to give their speeches. pic.twitter.com/xKUSeWqkis
— Romanian Tennis (@WTARomania) August 7, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News