Filip Jianu, OUT! Două eliminări pentru România la Australian Open

Filip Jianu, OUT! Două eliminări pentru România la Australian Open Tenis

Trei calde, două reci! Așa putem descrie prima zi de calificări pentru tricolori.

România a pierdut doi reprezentanți în prima rundă a calificărilor de la Australian Open 2025, după înfrângerile suferite de Ana Bogdan și Filip Jianu.

Ana Bogdan, învinsă de Destanee Aiava

Ana Bogdan, locul 114 WTA, a fost eliminată de australianca Destanee Aiava (locul 194 WTA) în două seturi, scor 4-6, 2-6. Deși a început bine în ambele seturi, cu un break în față, românca nu a reușit să mențină ritmul, cedând după o oră și 17 minute de joc.

Aiava, aflată într-o formă excelentă după ce a câștigat un turneu ITF în Australia, își continuă parcursul și va întâlni în turul secund pe Panna Udvardy (locul 155 WTA).

  • Ana bogdan final de 2024 soare

Filip Jianu, eliminat de Mitchell Krueger

Filip Jianu, locul 214 ATP, a fost învins în două seturi de experimentatul Mitchell Krueger, scor 3-6, 4-6. Krueger a dominat partida, câștigând după o oră și 33 de minute de joc. Jianu rămâne astfel fără prezență pe tabloul principal al unui Grand Slam.

Trei calde, două reci!

Anca Todoni, Gabriela Ruse și Miriam Bulgaru au reușit victorii în turul unu al calificărilor Openului Australian 2025.

Pe tabloul principal al Australian Open 2025 sunt deja calificate trei românce datorită clasamentului WTA:

  • Sorana Cîrstea
  • Irina Begu
  • Jaqueline Cristian
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!