VIDEO EXCLUSIV Andrei Pavel, „sabotat” de Darren Cahill, la US Open 2006: „Mi-ar fi plăcut să-i fi încheiat eu cariera lui Andre Agassi”

Halep / Pavel - Graf / Agassi, în direct la Pro Arena și pe VOYO, sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18:00. Șansă de revanșă pentru Pavel împotriva lui Agassi. 

Simona Halep, Andrei Pavel, Steffi Graf și Andre Agassi vor juca un meci de gală, în direct la Pro Arena și VOYO, sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18:00. 

  • Andrei Pavel Andre Agassi


Andrei Pavel și Andre Agassi s-au duelat de 7 ori, în perioada 1998-2006, dar partida cea mai faimoasă din istoricul întâlnirilor directe rămâne ultima, desfășurată pe Stadionul Arthur Ashe, în primul tur al US Open 2006, încheiat 6-7, 7-6, 7-6, 6-2, în favoarea tenismenului american.

Ediția 2006 a Openului American a fost ultimul turneu jucat de Andre Agassi, ca tenismen profesionist, iar meciul din runda inaugurală a fost parte a unui rollercoaster al suferințelor fizice, explicate de Andre Agassi pe larg, în cartea sa autobiografică, Open

Andrei Pavel: „Mi-ar fi plăcut să-i fi încheiat eu cariera lui Andre Agassi.”

„E o poveste în jurul acestui meci. Mai puțin povestea mea, mult mai mare povestea lui. Sau invers. Cu două săptămâni înainte, eram în Germania, la un meci de Bundesliga, pe echipe, unde am făcut o entorsă urâtă, dar am avut șansa unui fizioterapeut foarte bun,” a spus Andrei Pavel, în exclusivitate pentru Sport.ro

„Am zburat în America și am jucat un meci demonstrativ înainte de a juca cu Agassi, la 2 ore jumătate distanță cu mașina de New York, numai ca să văd dacă piciorul e în regulă. 

Darren Cahill era antrenorul lui Agassi pe vremea aceea, iar la Grand Slam-uri se decide cine începe luni sau marți, depinde pe ce parte a tabloului ești.

Trebuia să joc marți, iar meciul demonstrativ l-am avut sâmbătă. 

Eram pe partea de tablou care trebuia să joace marți, dar Darren Cahill a auzit că am avut și entorsă, și-a făcut temele incredibil, a aranjat, a schimbat partea de tablou numai pentru Agassi și ne-au pus să jucăm luni. 

Nici Agassi nu era foarte bine, trebuia să facă injecții, spatele lui era în piuneze, era ultimul lui concurs, presiunea, foarte mare.

A fost un meci superb, am intrat foarte relaxat. Singura dată când am jucat în fața a 24,000 de spectatori. Trei țineau cu mine, restul, împotriva mea,” își amintește Pavel, în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro

„Singura dată când am jucat în fața a 24,000 de spectatori. Cu mine țineau 3, restul, împotriva mea.”

„A fost un meci de noapte, n-aveam ce pierde, am jucat foarte bine. 

Am mai avut un ghinion, nu știu dacă din cauza mâncării, dar în setul al doilea am simțit probleme de stomac. Nu s-a văzut, dar a trebuit să merg de 3 ori la baie. 

Energia ți se duce în acele momente, piciorul nu era la 100%, plus stomacul, dar a fost o chestie mentală.

Publicul l-a ajutat foarte mult, iar pe mine, mai puțin. Dar a fost un meci superb și mi-ar fi plăcut să-l câștig eu, ca să îi fi încheiat eu cariera lui Agassi,” mărturisește Andrei Pavel, în dialogul purtat cu jurnalistul Andru Nenciu.

Andre Agassi și Andrei Pavel, ovaționați la scenă deschisă pe cel mai mare stadion de tenis din lume

„În primul tur joc împotriva lui Andrei Pavel, din România. Spatele meu se blochează în miezul meciului, dar în ciuda faptului că am stat drept ca un băț, am reușit să scap cu o victorie. Îi cer lui Darren (Cahill) să mă programeze la o injecție cu cortizon, ziua următoare. Chiar și după ce o voi primi, nu știu dacă voi putea juca următorul meci,” rememorează Andre Agassi în autobiografia sa, Open. 

Andre Agassi l-a învins pe Andrei Pavel, scor 6-7, 7-6, 7-6, 6-2, iar pe Baghdatis cu 6-4, 6-4, 3-6, 5-7, 7-5, conturând reveniri incredibile, având în vedere deficiențele considerabile ale americanului Agassi la acea vreme.

„Îi spun lui Baghdatis că semănăm ca stil de joc. Diferența enormă e din punct de vedere fizic. Avem corpuri diferite. El are corpul meu din tinerețe. E ușor, rapid, sprinten. Trebuie să-mi bat versiunea tânără dacă vreau să continui. Închid ochii și îmi spun: 'controlează ceea ce poți controla!'” adaugă Agassi în autobiografia sa. 

Întors de la 2-0 la seturi, Andre Agassi nu a renunțat și a revenit triumfător în setul decisiv. Un tur mai târziu, Agassi avea să piardă în fața germanului Boris Becker în patru seturi, epuizat după primele două tururi în care a jucat 9 seturi. 

Andrei Pavel, fost număr 13 ATP, are în palmares 3 titluri ATP, câștigate în anii 1998, 2000, respectiv 2001 la Tokyo, St. Polten și Montreal. Ca antrenor, a jucat un rol important, alături de Darren Cahill, în transformarea Simonei Halep dintr-o campioană în circuitul WTA în câștigătoare de mare șlem. 

Urmărește și prima ediție a emisiunii Poveștile Sport.ro, în care invitata jurnalistului Andru Nenciu a fost Andreea Răducan, gimnasta română medaliată cu aur și argint la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!