Andy Murray, incert pentru Jocurile Olimpice de la Paris! Ce îi stă în cale
Andy Murray este dublu medaliat olimpic cu aur la proba de simplu.
Tenismanul scoțian Andy Murray, fostul lider al clasamentului ATP, a declarat că "nu este 100% sigur" că va participa în această vară, pentru a cincea oară în cariera sa, la Jocurile Olimpice, deși a fost inclus în lotul Marii Britanii, comunicat oficial duminică de Team GB.
"Nu sunt 100% sigur", a declarat Murray, citat de Tennis.com.
"Acest lucru va depinde de starea mea fizică în următoarele săptămâni. Da, scopul meu este să joc ( n.r - la Paris), dar nu e ușor. Voi afla mai multe peste vreo zece zile despre proba de dublu. Sper că Evo ( n.r - Dan Evans) și cu mine vom avea ocazia să facem pereche", a adăugat tenismenul.
Murray, în vârstă de 37 de ani și aflat în prezent pe locul 97 mondial, și-a anunțat în luna februarie intenția de a se retrage din circuit la finalul acestui sezon.
Tenismenul are locul asigurat pe tabloul de simplu masculin de la Jocurile Olimpice 2024 grație unei invitații acordate de Federația Internațională de Tenis (ITF) campionilor de Mare Șlem și medaliaților olimpici.
Echipa britanică, anunțată duminică de Comitetul Olimpic Britanic, va fi compusă la simplu din Jack Draper, Cameron Norrie, Dan Evans și Andy Murray.
Pe lângă medaliile de aur cucerite la Londra 2012 și Rio 2016, Murray are și o medalie de argint obținută împreună cu compatrioata sa Laura Robson, în proba de dublu mixt la Olimpiada londoneză.
Prezența britanică la Jocurile Olimpice de la Paris
La feminin, Marea Britanie va avea o singură reprezentantă la Jocurile Olimpice 2024, pe Katie Boulter, care a reușit duminică să-și apere titlul în turneul WTA de la Nottingham.
Emma Răducanu, sportivă britanică cu origini românești și campioană la US Open 2021, a refuzat șansa de a participa la turneul olimpic din cauza multiplelor schimbări de suprafață din săptămânile următoare și după ce a revenit recent în competiție în urma unei lungi absențe cauzate de probleme medicale.
Joe Salisbury și Neal Skupski vor reprezenta echipa Marii Britanii la dublu masculin, în timp ce perechea Andy Murray-Dan Evans a fost nominalizată pentru un loc suplimentar la Jocurile Olimpice 2024, decizie care va fi stabilită de ITF pe 25 iunie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News