GALERIE FOTO Anunțul pe care Genie Bouchard nu dorea să îl audă: ce au decis organizatorii turneului WTA 1000 de la Montreal 

Anunțul pe care Genie Bouchard nu dorea să îl audă: ce au decis organizatorii turneului WTA 1000 de la Montreal  Tenis

Canadianca Eugenie Bouchard nu a beneficiat de favorul organizatorilor competiției derulate în orașul său natal. 

Eugenie Bouchard (29 de ani, 212 WTA) nu traversează cel mai bun sezon al carierei, iar acest lucru a fost notat inclusiv de organizatorii competiției de calibru WTA 1000 derulate în orașul său natal.

Jucătoarei din Montreal nu i-a fost oferit un wildcard pentru a participa pe tabloul principal al ediției 2023 a competiției din Canada.

  • Anuntul Pe Care Genie Bouchard Nu Dorea Sa Il Auda Ce Au Decis Organizatorii Turneului Wta 1000 De La

Eugenie Bouchard a fost număr 5 WTA, în toamna anului 2014

În sezonul 2023, Bouchard are un palmares care numără 9 victorii și 8 eșecuri, dar sportiva nord-americană nu a reușit calificarea în niciunul dintre primele trei turnee de mare șlem ale anului: Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. 

Trei victorii semnate consecutiv la Madrid, dintre care două, în faza calificărilor, rămân cel mai solid motiv de speranță pentru fanii jucătoarei canadiene, care încă speră să o vadă revenind la culmile performanțelor atinse în 2014, când juca semifinală în turneul de la Roland Garros și ultimul act, în competiția de la Wimbledon. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!