Arogant?! Alcaraz surprinde: „Rivalii trebuie să joace un tenis grozav ca să mă bată”
Motivat de succesul său la Flushing Meadows, Carlos Alcaraz este încredințat că poate să câștige alte turnee de mare șlem în sezonul 2023.
Carlos Alcaraz (20 de ani, 1 ATP) a avansat în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, ediția 2023. Tenismenul din Murcia l-a învins pe campionul Cupei Davis, canadianul Denis Shapovalov, scor 6-1, 6-4, 6-2.
În prima săptămână de concurs, Alcaraz a pierdut un singur set, motiv pentru care se bucură, date fiind experiențele sale anterioare, mult mai solicitante, din primele tururi ale întrecerilor de mare șlem.
Carlos Alcaraz: „Sunt un jucător complet, agresiv, care pune presiune pe adversar. Rivalii au nevoie să facă lucruri mărețe pentru a mă depăși.”
„Sunt un jucător complet, care joacă agresiv și pune presiune constantă pe adversar, încercând să îl port către limite. Nu îmi pierd concentrarea pentru prea mult timp. Sutn gata să joc punctele mari, iar rivalii au nevoie să facă lucruri mărețe pentru a mă depăși,” a declarat Alcaraz la conferința de presă, după meciul cu Shapovalov.
„Sunt foarte mulțumit cu modul în care am jucat. Într-un Grand Slam, e important să stai cât mai puțin pe teren, pentru că vei avea nevoie de acea energie în rundele viitoare.
A fost bine că am încheiat în trei seturi, așadar cina și recuperarea nu vor dura prea mult, astfel voi putea dormi mai devreme. Anul trecut am suferit mult împotriva lui Ramos, în turul secund, iar în New York am avut meciuri complicate. Vom vedea ce se va întâmpla aici,” a adăugat Alcaraz, număr 1 ATP, potrivit Punto de break.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News