"Asa am simtit!" Prima reactie a Simonei Halep dupa despartirea de antrenorul care i-a fost alaturi in ultimii doi ani
Simona Halep s-a despartit de antrenorul roman care a fost alaturi de ea in ultimii doi ani de zile.
Fostul lider mondial a luat decizia de a pune capat colaborarii cu Artemon Apostu-Efremov, antrenorul alaturi de care s-a pregatit pe perioada pandemiei, cand nu s-a putut antrena cu australianul Darren Cahill din cauza restrictiilor impuse de pandemia de coronavirus.
"Asa am simtit. Am simtit ca a venit momentul sa ne despartim. Am facut o treaba buna impreuna, mai ales pe perioada pandemiei, unde n-a fost usor pentru niciunul dintre noi.
Ii multumesc inca o data pentru ca a fost alaturi de mine atat anul trecut cat si anul acesta, intr-o perioada extrem de grea", a spus Simona Halep, la Digi Sport.
Decizia l-a surprins pe Artemon Apostu-Efremov, care nu-si poate explica gestul Simonei
"Nu pot gasi un motiv evident, ci mai degraba este o colaborare care a ajuns la sfarsit dupa multe provocari legate atat de programul competitional, cat si de restrictii legate de pandemie. O colaborare cu un jucator de asemenea calibru reprezinta o experienta fenomenala si sper sa fi reusit sa o invat atat de multe pe cat am invatat eu fiind in aceasta echipa. Darren este un mare antrenor si sa il am alaturi a fost o inspiratie majora", a declarat Artemon Apostu-Efremov pentru as.ro, noteaza Eurosport.
Artemon Apostu-Efremov a fost cooptat in echipa Simonei Halep, la finalul anului 2019, in locul lui Daniel Dobre.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News