VIDEO Atmosferă de Copa Libertadores la Turneul Campionilor! Sinner a devenit primul italian din istorie care face 6000 de puncte ATP

Atmosferă de Copa Libertadores la Turneul Campionilor! Sinner a devenit primul italian din istorie care face 6000 de puncte ATP Tenis

Din perspectiva clasamentului ATP, Jannik Sinner a devenit, oficial, cel mai bun tenismen italian din istorie. 

Ediția 2023 a Turneului Campionilor este săptămâna în care Jannik Sinner își învinge „demonii trecutului.”

Tenismenul antrenat de australianul Darren Cahill a obținut prima victorie a carierei împotriva tenismenilor Novak Djokovic și Holger Rune, încheind faza grupelor cu victorii pe linie, performanță pentru care a fost răsplătit cu peste un milion de dolari.

  • Atmosfera De Copa Libertadores La Turneul Campionilor Sinner A Devenit Primul Italian Din Istorie Care 4 1

Jannik Sinner, ovaționat de o sală arhiplină, la Torino

La sfârșitul partidei cu danezul Rune, câștigate scor 6-2, 5-7, 6-4, publicul torinez i-a scandat din nou numele, la unison, cântând în ritm vioi: „Ole, ole ole, Sinner, Sinner.”

Emoționat, italianul cu origini austriece le-a mulțumit spectatorilor pentru susținere. Chiar dacă mai mulți fani ai tenisului s-ar fi așteptat ca Sinner să piardă cu Rune pentru a-l scoate din competiție pe Djokovic, italianul s-a impus, având mize mai mari de bifat: a fost primul succes, în trei meciuri directe cu Rune, dar a avut de câștigat inclusiv 200 de puncte ATP și $390,000, pentru victorie.

Prin acest succes, Jannik Sinner a devenit primul tenismen din istorie care întrece borna de 6000 de puncte ATP. 


Cine este tenismenul cu cel mai bun serviciu din lume: răspunsul lui Horia Tecău

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!