Atmosferă demnă de Cupa Mondială! Scenografia pregătită de newyorkezi pentru Serena Williams: a fost doborât recordul de asistență

Atmosferă demnă de Cupa Mondială! Scenografia pregătită de newyorkezi pentru Serena Williams: a fost doborât recordul de asistență Tenis

Americanii au onorat cum se cuvine ocazia retragerii Serenei Williams și au creat o atmosferă incredibilă în prima rundă disputată de sportiva în vârstă de 40 de ani. 

Serena Williams a avut parte de o primire copleșitoare pe Stadionul Arthur Ashe, care a înregistrat o asistență record în sesiunea de seară: 29,402 persoane au umplut cea mai mare arenă de tenis din lume pentru meciul care ar fi putut fi ultimul din cariera de simplu a sportivei din Michigan.

La a 81-a participare într-un turneu de mare șlem, Serena Williams a găsit motivația necesară pentru a semna o prestație solidă în runda inaugurală la US Open 2022, învingând-o pe Danka Kovinic, scor 6-3, 6-3. 

  • Atmosfera Demna De Cupa Mondiala Coregrafia Pregatita De Newyorkezi Pentru Serena Williams A Fost Doborat

Atmosferă nemaiîntâlnită la US Open, cu ocazia meciului care ar fi putut fi ultimul în cariera Serenei Williams

Newyorkezii au primit-o cu mare căldură pe Serena Williams, care s-a declarat copleșită de tratamentul la care a supus-o publicul. Întreaga asistență s-a ridicat în picioare atât în momentul în care Serena Williams a ieșit pe teren, cât și la mingea de meci fructificată. 

„Când am ieșit pe teren, primirea a fost copleșitoare. A fost gălăgioasă și am putut simți totul în piept. A fost o senzație frumoasă, un sentiment pe care nu îl voi niciodată. Înseamnă mult pentru mine,” a declarat Serena Williams, la conferința de presă organizată după meci. 

Serena Williams va reveni pe teren miercuri, 30 august, în confruntarea contra estonei Anett Kontaveit (2 WTA), care a învins-o pe Jaqueline Cristian, scor 6-3, 6-0. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!