Australian Open 2024 | Credeați că pierde Novak Djokovic? Cum l-a pus în dificultate un croat în setul al doilea
Novak Djokovic, numărul unu mondial, şi-a început campania de apărare a titlului la Australian Open, duminică la Melbourne, cu victorie dificilă în patru seturi, 6-2, 6-7 (5/7), 6-3, 6-4, obţinută în faţa tânărului jucător croat Dino Prizmic, ieşit din calificări.
Djokovic (36 ani), care are în palmares 24 de trofee de Mare Şlem, zece dintre ele cucerite la competiţia de la antipozi, a avut nevoie de patru ore de joc pentru a-l învinge pe ambiţiosul Dino Prizmic, în vârstă de 18 ani, debutat la un turneu de această categorie.
După un prim set câştigat de Djokovic, croatul a reuşit să se impună la tiebreak în setul secund, iar apoi i-a creat destule probleme sârbului în următoarele două seturi, încheiate însă cu victoria campionului en titre, a cărui experienţă şi-a spus cuvântul în acest joc.
Novak Djokovic a câştigat ultimele 29 de meciuri disputate la Australian Open, unde a înregistrat în total 90 de victorii şi 8 înfrângeri pe parcursul carierei sale.
El va juca în turul secund cu învingătorul partidei dintre australienii Alexei Popyrin şi Marc Polmans, ultimul fiind beneficiarul unui wild-card oferit de organizatori.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News