GALERIE FOTO Australian Open 2025 | Gabriela Ruse a pierdut un meci de infarct, în turul doi, în fața numărului 14 WTA

Australian Open 2025 | Gabriela Ruse a pierdut un meci de infarct, în turul doi, în fața numărului 14 WTA Tenis

Australian Open 2025, tur 2 | Gabriela Ruse a cedat dramatic confruntarea cu Madison Keys, din SUA.

Meci de infarct între Gabriela Ruse (27 de ani, 125 WTA) și Madison Keys (29 de ani, 14 WTA), în turul secund al turneului de mare șlem de la Melbourne.

Americanca s-a impus cu scorul 7-6 (1), 2-6, 7-5, la finalul a două ore și treizeci de minute de joc extrem de echilibrat, care a plăcut publicului din Arena Margaret Court - a doua, ca mărime, în complexul Melbourne Park.

Gabriela Ruse a pierdut în fața fostei finaliste de la US Open, după două ore și treizeci de minute

În cadrul Australian Open 2025, Ruse a luptat pentru al doilea tur trei într-un turneu de mare șlem, însă a ratat de puțin performanța atinsă în această dimineață, de prietena sa, Jaqueline Cristian.

După ce a ajuns în turul trei la US Open 2024, Gabriela Ruse a avut încrederea de a se bate de la egal la egal cu numărul 14 mondial.

Gabriela Ruse

  • Gabriela ruse t2 australian open 2025

Ruse a ratat la limită al doilea tur trei consecutiv în turneele de mare șlem

În primul set, Ruse a fost condusă cu 4-0 la game-uri, dar a revenit incredibil, ajungând să conducă cu 5-4. Din nefericire, românca a pierdut clar tiebreak-ul primului set, în care a reușit să obțină un singur punct.

A urmat însă o revenire impresionantă a Gabrielei Ruse. Mult mai puternică psihologic, în a doua manșă, Ruse a făcut două break-uri la rând pe serva fostei finaliste la US Open și a împins partida în decisiv, după un set câștigat la doi.

În setul decisiv, Gabriela Ruse a reușit să anuleze primele două mingi de meci procurate de Madison Keys, arătând un spirit de luptă extraordinar, dar a pierdut, în final, după ce și-a pierdut serviciul în ultimul game al partidei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!