Paula Badosa și Stefanos Tsitsipas au lăsat în urmă Mediterana și nu au ales vreo destinație călduroasă pentru pauza dintre sezoanele 2024 și 2025.
Jucătoarea iberică de tenis, care a reușit să revină în prim-planul circuitului WTA, în actuala stagiune, a răspuns afirmativ la invitația grecului Stefanos Tsitsipas de a explora împreună tărâmurile înghețate ale Islandei.
Badosa și Tsitsipas au ales Islanda în detrimentul unei destinații călduroase
„Pierduți în albul fără de sfârșit,” a scris Paula Badosa, în descrierea imaginii de mai jos, publicate pe Instagram.
Badosa și Tsitsipas s-au angajat într-un zbor cu elicopterul, în vacanță, unde s-au pozat zâmbind, în ciuda frigului, care, pe teritoriul islandez, poate ajunge până la temperaturi de - 25 sau chiar - 30 de grade Celsius.
Badosa și Tsitsipas încheie anul 2024 la câțiva pași de top 10 WTA / ATP
Paula Badosa a obținut 37 de victorii, dintr-un total de 56 de partide oficiale jucate, în 2024.
În schimb, Stefanos Tsitsipas va încheia anul cu 45 de succese, dintr-un total de 67 de meciuri jucate în acest an.