Baraj Slovenia - România: pe ce jucătoare se bazează Tecău pentru calificarea la turneul final al Cupei Billie Jean King

Baraj Slovenia - România: pe ce jucătoare se bazează Tecău pentru calificarea la turneul final al Cupei Billie Jean King Tenis

Echipa națională de tenis feminin a României va încerca să răzbune înfrângerea suferită la fotbal, în fața Sloveniei, în barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2002. 

Lotul României a făcut deplasarea la Koper, în Slovenia, unde va disputa, în weekendul care marchează Paștele ortodox, play-off-ul decisiv pentru calificarea la turneul final al Cupei Billie Jean King, anterior denumită Fed Cup.

România, condusă de căpitanul nejucător, Horia Tecău, se va baza pe serviciile Anei Bogdan, Irinei Bara, ale lui Jaqueline Cristian, ale Monicăi Niculescu și ale Ancăi Todoni, în încercarea de a securiza biletul mult dorit pentru competiția din toamnă.

  • Baraj Slovenia Romania Pe Ce Jucatoare Se Bazeaza Tecau Pentru Calificarea La Turneul Final Al Cupei Billie

Loturile Sloveniei și României pentru barajul decisiv din Cupa Billie Jean King (14-15 aprilie)

Echipa Sloveniei: Căpitan nejucător - Andrej Krasevec. Jucătoare: Tamara Zidansek (25 de ani, 102 WTA), Kaja Juvan (22 de ani, 121 WTA), Nina Potocnik (26 de ani, 266 WTA), Pia Lovric (20 de ani, 572 WTA), Ela Nala Milic (17 ani, 1090 WTA). 

Echipa României: Căpitan nejucător - Horia Tecău. Jucătoare: Ana Bogdan (30 de ani, 58 WTA), Jaqueline Cristian (24 de ani, 180 WTA), Irina Bara (28 de ani, 234 WTA), Monica Niculescu (35 de ani, 42 WTA în proba de dublu), Anca Todoni (18 ani, 719 WTA). 


Ana Bogdan revine în echipa României după dubla victorie semnată în barajul cu Ungaria

  • Turneul final al Cupei Billie Jean King va avea loc în săptămâna 7-12 noiembrie și ar putea consemna prima participare a României, de la schimbarea formatului competițional. 

Cu două victorii semnate în barajul din toamnă, câștigat 4-0, în detrimentul Ungariei, la Oradea, Ana Bogdan va fi „racheta numărul 1” a echipei și va încerca să o depășească pe Tamara Zidansek - fostă semifinalistă la Roland Garros, în 2021 - dar și pe Kaja Juvan. 

Calculele hârtiei indică meciurile Ana Bogdan - Kaja Juvan și Jaqueline Cristian - Tamara Zidansek în prima zi a barajului, care vor fi urmate de duelurile Ana Bogdan - Tamara Zidansek și Jaqueline Cristian - Kaja Juvan.

În caz de egalitate la doi, partida de dublu poate decide soarta confruntării, aceasta urmând să fie prevăzută între Monica Niculescu / Irina Bara și Pia Lovric / Nina Potocnik. Este greu însă de crezut că Slovenia nu se va baza pe Zidansek ori Juvan în meciul de dublu, atât timp cât cel puțin una dintre cele două jucătoare va fi aptă de joc. 

Slovenia - România se joacă pe zgură, în Parcul Sportului Bonifika, iar meciurile vor avea loc vineri și sâmbătă, începând cu orele 14:00, respectiv 12:00. 


Cum se face performanță în tenisul românesc: Victor Hănescu dă răspunsul și le atrage atenția părinților de juniori

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!