Tenisul e al doilea cel mai popular sport din lume, după fotbal, însă credibilitatea lui a suferit enorm, în ultimii doi ani. Explicația ține de scandalurile de dopaj și de pariuri care au zguduit circuitele ATP și WTA.

La această imagine „pătată“ cu care s-a ales tenisul au contribuit și instituțiile care, teoretic, ar fi trebuit să asigure integritatea acestui sport. Vorbim, în primul rând, despre ITIA (Agenția Mondială de Integritatea Tenisului). Care a „reușit“ să distrugă finalul carierei Simonei Halep, pentru ca apoi, în alte două cazuri de dopaj, cu Swiatek și Sinner, să dea dovadă de o blândețe șocantă!

Acest dublu standard revoltător a întărit această impresie deja existentă că ITIA e „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!“. Și că unii trișori, dacă sunt suficient de mari, vor avea parte de un tratament preferențial. Consecința acestei situații o vedem acum, după victoria lui Jannik Sinner (Italia, 23 de ani, 1 ATP) la Australian Open 2025.

La o zi după triumful lui Sinner, acesta a fost crucificat de „Bild“, după cum a remarcat Eurosport. Nemții au făcut referire astfel la scandalul de dopaj care îl are în prim-plan pe campionul de la Australian Open și care, deocamdată, a fost scos basmă curată de ITIA. 

Faptul că Sinner a jucat a doua finală consecutivă de Grand Slam, după US Open, e o farsă pentru mulți jucători de tenis, experți și observatori ai scenei tenisului. E foarte neobișnuit să i se permită să-și apere titlul. Dacă tot scandalul n-ar fi fost acoperit, Zverev ar fi devenit numărul unu mondial cu mult timp în urmă“, a notat „Bild“, spre indignarea italienilor.