Italia a reușit o premieră istorică: și-a apărat titlul de campioană, în Cupa Davis.
Condusă cu măiestrie de Jannik Sinner și Matteo Berrettini, echipa antrenată de Filippo Volandri a depășit Olanda, scor 2-0 la meciuri, în ultimul act competițional al ediției 2024.
Italia, campioană în Cupa Billie Jean King și în Cupa Davis, în 2024
- De bucurie, italienii au turnat în „salatiera de argint”, trofeul Cupei Davis, o porție de paste bolognese.
Sinner și Berrettini nu doar că au obținut victoriile în meciurile individuale, din finală, în detrimentul olandezilor Tallon Griekspoor, respectiv Botic van de Zandschulp, dar s-au implicat cu brio, în proba de dublu, în faza sferturilor de finală, când au învins Argentina, în meciul decisiv.
În conferința de presă organizată după finală, Matteo Berrettini l-a lăudat pe liderul echipei, Jannik Sinner, spunând: „Cred că a demonstrat că e cel mai bun din lume. E cel mai umil. A venit, a arătat respect echipei. Înainte să ieșim pe teren, la dublu, a vrut să vorbească cu toată lumea, pentru a se asigura că totul este în regulă,” a menționat Berrettini, conform Sportskeeda, în contextul în care Italia beneficiază de o echipă de dublu experimentată, formată din Simone Bolelli și Andre Vavassori.
Italia a pierdut un singur meci în ediția 2024 a Cupei Davis, în sferturile de finală. În semifinale și în finală, Australia și Olanda au cedat în minimum de meciuri, în fața italienilor.