Boris Becker, ”chemat” în loja unui sportiv de top din circuitul ATP: ”Îl iei antrenor dacă vrei să câștigi marile turnee”
Boris Becker este pe cale să antreneze un nume important din circuitul ATP, după ce a încheiat colaborarea cu Holger Rune în această lună. Danezul e pe locul 7 în clasamentul mondial.
Boris Becker l-a pregătit până de curând pe Holger Rune. Cel mai tânăr campion din istoria competiției de Mare Șlem din Marea Britanie va avea interzis în ediția 2024 a Wimbledon, în urma eliberării sale condiționate din închisoare, dar poate pregăti un alt nume din circuitul ATP, aflat în formă.
Într-un interviu oferit în presa din Germania, tenismenul neamț Alexander Zverev (locul 6 ATP) a declarat că e posibil să fie antrenat de legenda Boris Becker în viitorul apropiat.
Boris Becker ar putea colabora cu Alexander Zverev
Zverev a lăsat de înțeles că este tentat să colaboreze cu fostul mare tenismen, în condițiile în care acesta știe ce înseamnă să câștige turnee de Mare Șlem, iar o astfel de colaborare, după cum a spus locul 6 ATP, ar fi un plus care l-ar aduce și mai aproape de cucerirea primului titlu de acest fel.
Cel mai departe Alexander Zverev a mers la US Open 2020, când a jucat finala, dar a bifat două semifinale la Australian Open și trei semifinale la Roland Garros.
”Șansa (n.r. – unei colaborări cu Boris Becker) este întotdeauna acolo, întotdeauna a fost. Dacă te gândești să aduci în echipa ta pe cineva ca Boris, înseamnă să câștigi marile turnee. Și, desigur, antrenorul trebuie să fie acolo la marile turnee”, a spus Alexander Zverev, citat de Bild.
Boris Becker, probleme cu legea
În aprilie 2022, Boris Becker a fost găsit vinovat de ascunderea unor active și împrumuturi în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, faptă făcută de german pentru a evita plata unor datorii.
Tenismenul german cu șase titluri de Mare Șlem în palmares, dintre care primul, cucerit la 17 ani și jumătate, pe iarba de la Wimbledon, în vara anului 1985, a dezvăluit că normalitatea nu a fost niciodată o caracteristică de-ale sale, aspect care l-a ajutat să contureze performanțe istorice, dar i-a cauzat și probleme, în viața personală.
Boris Becker (56 de ani), care are în palmares şase titluri de Grand Slam, fusese declarat în faliment în 21 iunie 2017 din cauza unui împrumut de 3 milioane de lire sterline (3,5 milioane de euro) făcut la banca privată Arbuthnot Latham şi nereturnat, pentru o proprietate la Mallorca (Spania).
Fostul campion a fost acuzat că a ascuns bunuri în valoare de milioane de lire sterline, inclusiv două trofee cucerite la Wimbledon, pentru a evita să îşi achite datoriile.
Boris Becker, găsit vinovat în urma anchetei
Boris Becker, care trăieşte în Marea Britanie din 2012, a pretins că a colaborat cu administratorii însărcinaţi cu asigurarea bunurilor sale, oferindu-şi chiar şi inelul de nuntă, acţionând conform sfaturilor primite de la experţi.
Boris Becker a fost găsit vinovat în patru capete de acuzare conform Legii Insolvenţei de juriul curţii Southwark Crown din Londra, pentru înstrăinarea de proprietăţi, două capete de nedezvăluire a averii şi unul de ascunderii de datorii.
Germanul a vândut deja la licitaţie o serie dintre trofeele câştigate, pentru suma de 700.000 de lire (840.000 euro), pentru a achita o parte din datorii. Acuzarea i-a reproşat că nu a declarat două proprietăţi în Germania, precum şi o cotă dintr-un apartament londonez, ascunzând un împrumut de 825.000 de euro.
În 2017, când a fost declarat falimentul său, datoriile lui Becker, care a câştigat 49 de titluri într-o carieră sportivă de 16 ani, erau estimate la 50 de milioane de lire sterline. El contestă toate infracţiunile de care este acuzat.
VIDEO Horia Tecău, la Poveștile Sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News